15.8 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

Necropsiile Covid de la Iaşi, avem primele rezultate. Concluziile te strâng în spate

La autopsii s-a constatat prezenţa cheagurilor de sânge, coronavirusul având o afinitate pentru pereţii vaselor de sânge, dar şi plămâni afectaţi prin suprainfectare. Asimptomaticii pot avea virusul numai la nivelul faringelui, nu şi în plămâni.

Numeroase voci din sistemul sanitar sau din învăţământul medical au blamat încă de la începutul pandemiei faptul că Ministerul Sănătăţii a recomandat suspendarea autopsiilor în cazul bolnavilor de COVID 19, recomandare motivată de limitarea transmiterii viruslui.

Autopsiile, consideră specialiştii în domeniu, ar fi adus un pic de lumină în ceea ce priveşte modul în care acţionează SARS COV2 în organism. Odată ridicată starea de urgenţă, şi serviciile de medicină legală au avut posibilitatea să înceapă să realizeze necropsii în cazul celor decedaţi şi infectaţi cu SARS COV 2.

„Până acum, la Iaşi, s-au făcut 6-7 necropsii în ceea ce priveşte COVID 19, dar noi, la IML Iaşi, avem în lucru 23 de cazuri pentru că, din punct de vedere anatomo-patologic, lucrăm microscopic şi cazurile de la Suceava. Se ştie că, la un moment dat, la Suceava , datorită situaţiei de acolo, toate cazurile medico-legale erau testate COVID“, a precizat Diana Bulgaru, director IML Iaşi.

Dintre cele 23 de morţi depistate ca fiind COVID pozitiv, majoritatea sunt morţi patologice, dar au existat şi morţi violente. Mai exact, a unor persoane care nu se aflau internate în spital şi care nu fuseseră diagnosticate cu infecţia cu SARS COV2, dar care erau asimptomatice.

„Dintre morţile violente ar fi vorba despre un caz de spânzurare, un deces provocat de o cădere de la înâlţime, iar în alte cazuri a fost vorba de accidente rutiere. La aceste cazuri, modificările pulmonare nu erau nişte modificări specific COVID 19, dar au avut o importanţă deosebită pentru că în urma lor au fost declanşate anchete epidemiologice în zona respectivă“, a adăugat Diana Bulgaru.

citeste continuarea pe ziaruldeiasi

 

Alte articole