10.2 C
Paşcani
joi, mai 19, 2022
Array

Necaz pentru o familie sărmană. Vaca a fost accidentată de către un microbuz

Accident rutier cu un animal pe o stradă din Scobinţi – Hîrlău. Şoferul unui microbuz a luat bovină înainte, i-a rupt picioarele şi a lăsat-o în agonie. Proprietarii animalului au găsit-o într-un şanţ plină de sânge şi a chemat Poliţia pentru a depista cine se face vinovat de necazul lor, vaca fiind printre puţinele surse de existenţa a familiei.

aca de la hirlau

Necaz asupra unei familii cu posibilităţi financiare reduse din Scobinţi. Vaca din gospodărie a fost accidentată de către un şofer neatent. Mai mult, aceasta a fost lăsată pe marginea drumului, conducătorul auto fugind de la locul accidentului. Din spusele vecinilor, nefericitul moment s-a petrecut sâmbătă seara în jurul orei 19.00, atunci când aceştia au fost scoşi din case de sunetul putenic de bufnitură care s-a auzit.

Martorii spun că şoferul care a dat peste animal ar fi condus un micirobuz alb, însă nu avea numere de înmatriculare. Acesta ar aparţine familiei Matei din sat Bădeni.

Localnicii spun că pe acea stradă se circulă cu viteză şi nu de puţine ori era să se întâmple nenorociri. Aceştia mai erau necăjiţi şi că Poliţia a fost solicitată de mai multe ori însă s-au lăsat greu veniţi la locul faptei.

Momentan se fac cercetări pentru a se depista cine se face vinovat de acest incident.

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole



Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow