12.7 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

MOVILA: Nu vă mai bateţi la televizor în declaraţii despre pensii

Comunicat: Subiectul majorării pensiilor este politizat excesiv. Zilnic mai auzim câte un ministru sau secretar de stat care aruncă în spaţiul public diferite procente şi sume, fără a ţine cont de problemele reale cu care se confruntă românii care încasează pensii mici.
Conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică preţurile la alimentele de strictă necesitate au crescut între 25%- 54% iar facturile la utilităţi s-au dublat. Guvernul României nu poate invoca lipsa de resurse bugetare având în vedere că încasările au fost mai mari cu 47 miliarde lei pe primele 7 luni din 2022 comparativ cu aceeaşi perioadă din 2021. Dacă la ultima rectificare bugetară nu se reducea bugetul de asigurări sociale cu 2 miliarde lei era posibilă creşterea pensiilor cu 6% încă de la începutul lunii septembrie. Actualul guvern nu poate invoca nici situaţia economică, deoarece estimarea privind creşterea economică pentru 2023 este de 3,7%.
PMP solicită coaliţiei PNL-PSD-UDMR să mărească pensiile luând în considerare creşterea reală a preţurilor şi nu intenţiile şi calculele politice.

Petru Movila – președinte PMP Iași

Alte articole