11.3 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

MOVILA: Institutul Inimii, proiect gata de finanţare. Una din cele mai mari reuşite pentru ieșeni (P)


Institutul Inimii, proiect gata de finanţare. Una din cele mai mari reuşite pentru ieşeni.
În cursul zilei de ieri, în plenul Consiliului Judeţean a fost adoptat proiectul privind depunerea documentaţiei privind construirea şi dotarea Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară din fondurile PNRR pentru componenta de Sănătate.
PMP a votat pentru acest proiect, pe care îl consider unul dintre cele mai importante şi necesare pentru întreaga regiune de Nord-Est, alături de Autostrada Iaşi – Tg. Mureş.
Este o investiţie care a fost demarată ca urmare a unor discuţii iniţiale la care am fost parte, cu demersuri iniţiale făcute de mine la Ministerul Sănătăţii şi continuate apoi de o întreagă echipă, dar mai ales de prof. Grigore Tinică, fără de care nimic nu s-ar fi concretizat.
Ce e important din acest moment este că trebuie să existe o unitate în decizii şi în acordul politic. Documentaţia trebuie să aibă concretizare financiară, iar această susţinere nu poate veni decât din fonduri europene.
Împreună construim Iaşul.
PETRU MOVILA – PRESEDINTE PMP IASI

Alte articole