Array

Mort din cauza căldurii. Temperaturile ridicate fac victime la Pașcani

Moarte tragică pentru un bărbat din Pașcani: astăzi Ion H. de 60 de ani din localitate și-a găsit sfârșitul, fiind una din sutele de victime ale caniculei.

Bărbatul, după ce a fost în piața din zona vale pentru a face cumpărături, a chemat un taxi pe la 13.20, a încărcat în portbagajul acestuia 3 saci cu pepeni, roșii și castraveți, după care a căzut practic din picioare, sub ochii uimiți ai taximetristului.

Din cauza efortului și a căldurii, deoarece suferea de afecțiuni cardiace, el și-a pierdut cunoștința, prăbușindu-se în fața pieței, chiar lângă trecerea de pietoni,  iar martorii speriați au sunat la numărul de urgență 112, sperând că mai poate fi salvat.

Ambulanța a sosit la fața locului, în jurul orei 13.30 și efectuat procedurile standard de resuscitare timp de 20 de minute, însă fără succes. A fost constatat  decesul bărbatului, iar în urma verificărilor făcute s-a depistat că victima era luată în evidență pentru afercțiuni cardiace și nu avea voie să facă efort fizic, nici să se expună la condiții de risc precum temperaturile ridicate, pentru a nu-și pune viața în pericol.

Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost preluat de o Firmă de servicii funerare.

Vom reveni cu amănunte.

 

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Primăria Hârlău, cereri de finanţare prin PNRR pentru reabilitarea termică a unor clădiri publice 

Aleșii locali ai orașului Hârlău au aprobat depunerea a trei proiecte, în cadrul Planului...

Primăria Pașcani vrea să cumpere autobuze electrice pentru transportul public

Primarul Municipiului Pașcani, Marius Pintilie, a inițiat astăzi un...

Cotnariul se înfrățește cu o comună de pe Prut

Demersuri pentru înfrățirea comunei Cotnari cu o comună de...

Dezbatere despre dezinformare și rolul educației media, la „Miron Costin” Pașcani

Săptămâna aceasta a debutat la "Miron Costin" din municipiul Pașcani cu un...