24.7 C
Paşcani
duminică, august 1, 2021
24.7 C
Paşcani
duminică, august 1, 2021

Mobilizare de frica pestei porcine la pelerinajul de Sfânta Parascheva. Cum se pregătesc autorităţile şi preoţii

Autorităţile din Iaşi se tem că numărul foarte mare de pelerini ce vor ajunge în oraş cu ocazia sărbătorii Sfintei Parascheva ar putea duce la apariţia unor cazuri de pestă porcină. Până la acest moment, în judeţul Iaşi nu au fost înregistrate focare ale acestui virus.

Temerea mare a reprezentanţilor Direcţiei Sanitar Veterinare (DSV) Iaşi e că virusul ar putea fi adus la Iaşi, fără voia lor, de către pelerinii ce urmează să vină din judeţele afectate de pestă. Marţi, 2 octombrie, reprezentanţi ai mai multor instituţii ieşene au stabilit ca în perioada premergătoare pelerinajului, dar şi în timpul evenimentului, să fie organizate filtre care să monitorizeze transporturile de porci din judeţ, în special pe cele clandestine.

Verificările vor fi efectuate de reprezentanţii DSV, alături de Poliţia Rutieră, care vor încerca să evite ca în târgurile alimentare ce se vor organiza cu ocazia sărbătorii să se vândă carne infestată. De asemenea, autorităţile vor intensifica controalele în punctele de trecere ale frontierei din judeţul Iaşi şi vor opri toate maşinele care transportă produse alimentare din porc.

Continuarea pe Adevarul 

Ce părere ai?

Meteo

Paşcani
cer acoperit de nori
24.7 ° C
26.2 °
24 °
65 %
2kmh
98 %
Dum
24 °
lun
35 °
mar
27 °
mie
27 °
joi
33 °

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Un sistem putred, in care omul nu conteaza!

Urmăresc cu uimire șirul evenimentelor privitoare la copiii obligați să meargă pe jos, printre mașini, câțiva km zilnic, până la locația provizorie, după ce...

Politica si cadourile pentru copii

Festivitatile programate la Pascani pentru Ziua Nationala a Romaniei sunt blocate. Daca vineri nu se va intampla o minune, pe 1 Decembrie nu vor mai...

Administratie si politica, fara suflet

PSD Pașcani a uitat să facă politică în cei 8 ani de zile cât a fost la putere.  S-a văzut și la ședința în...

PULSUL ZILEI