10.8 C
Paşcani
miercuri, aprilie 24, 2024

Misterul tirurilor care s-au izbit frontal pe un drum drept. O mașină neidentificată intră în ecuație

Accident grav de circulaţie la Ruginoasa între două camioane de tonaj mare. Unul dintre şoferi a fost rănit serios. O ipoteză nebunească s-a vehiculat ieri la locul accidentului: unul dintre şoferi ar fi rămas fără frâne şi s-ar fi înţeles prin staţia radio cu celălalt şofer să se ciocnească, iar ei să sară din maşini. Proprietarul unui camion, venit la faţa locului, respinge o astfel de variantă şi susţine că impactul a avut loc deoarece unul dintre şoferi a evitat în ultimul moment o maşină care ieşea cu spatele dintr-o curte. Poliţia a deschis un dosar penal şi face cercetări

Două camioane grele s-au ciocnit ieri la ieşirea din localitatea Ruginoasa, spre Paşcani, închizând traficul în totalitate pe acest sector de drum. Accidentul a avut loc în jurul orei 11, pe o porţiune dreaptă de drum. Imediat, poliţiştii sosiţi la faţa locului au închis circulaţia, redirecţionând traficul pe traseul Mogoşeşti – Mirceşti – Strunga. Cei doi şoferi implicaţi în accident au fost răniţi, cel de 36 de ani mai uşor, în timp ce şoferul de 55 de ani fiind transportat în stare gravă la spitalul din Paşcani. „Accident rutier produs între două autocamioane, la Ruginoasa, în jurul orei 11, cu două victime transportate la Paşcani, stabile hemodinamic cu diferite contuzii. Au fost transportate de către un echipaj SAJ cu medic, iar cealaltă victimă cu echipajul de prim ajutor calificat, fără medic. Din partea ISUJ, Secţia de Pompieri Paşcani au intervenit o autospecială de stingere cu modul de descarcerare şi un echipaj de prim ajutor calificat, iar din partea SAJ două ambulanţe”, au precizat reprezentanţii ISU Iaşi.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

Alte articole