12.7 C
Paşcani
sâmbătă, octombrie 23, 2021
Array

“Mișcarea înseamnă viață” la Școala Specială din Pașcani

“Mișcarea înseamnă viață” la Școala Specială din Pașcani

“Mișcarea înseamnă viață” au demonstrat-o și elevii de la Școala Specială din Pașcani, eveniment organizat în cadrul săptămânii de conștientizare a autismului. Zeci de elevi ai școlii organizatoare alături de cei de la “Miron Costin” și Lunca Pașcani au dansat și făcut sport în aer liber sub îndrumarea unui instructor.

Ziua de 4 aprilie a fost marcată de către elevii și profesorii de la Școala Specială din Pașcani împreună cu partenerii de la “Miron Costin” și Școala Lunca prin mișcare. Astfel, adunați în curtea școlii, au făcut sport pe muzică și sub îndrumarea unui instructor.

După aproape o jumătate de oră de exerciții fizice, momentul s-a încheiat cu o fotografie de grup. Copiii s-au bucurat și mai ales au fost mulțumiți că au făcut mișcare în aer liber. Evenimentul face parte din programul de activități pregătite pentru această săptămână. Pregătiri pentru o nouă ediție a evenimentului local “Mișcarea înseamnă viață” au loc, iar momentul este stabilit pentru sfârșitul lunii mai.

Amintim că pe data de 5 aprilie 2017, între orele 10.30-12.00, va avea loc seminarul despre autism, cu invitați de la Fundația „Ancora Salvării” Iași, Asociația ANCAAR Iași, Fundația Serviciilor Sociale Bethany Iași, diverși specialiști în domeniu.

DE LA ACELAȘI AUTOR

Mai pot merge românii în minivacanță de 1 Decembrie? Arafat: Nu ai certificat de vaccinat sau trecut prin boală, nu ai cum să te...

Doar persoanele vaccinate sau cele care au avut COVID-19 se mai pot caza la hotelurile din România,...

Doar vaccinații și cei trecuți prin boală vor mai putea intra în mall-uri, de luni

Începând de luni, accesul în mall-uri va fi permis doar persoanelor vaccinate și celor trecute prin boală,...

Mersul la biserică nu va fi condiţionat de certificatul verde. Purtarea măștii de protecție şi distanţarea, singurele reguli

Autoritățile nu au inclus biserica pe lista cu locuri în care este solicitat certificatul verde. Este decizia...

Urmează o iarnă grea şi la plata ratelor bancare. Sfaturi de la experţi: la ce trebuie să ne gândim înainte de a lua un...

Facturile uriaşe pun presiune pe milioanele de români care au credite. Specialiştii avertizează că persoanele cu salarii...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI