4.2 C
Paşcani
joi, decembrie 2, 2021

Ministrul Mediului: Producătorii vor asigura pentru consumatori puncte de returnare a ambalajelor, contra garanţiei de 0,5 lei

Guvernul a adoptat, în şedinţa de luni, hotărârea privind stabilirea sistemului de garanţie returnare (SGR) pentru ambalaje, a anunţat ministrului Mediului, Tanczos Barna. Potrivit hotărârii de guvern, producătorii de bere, băuturi alcoolice, ape minerale sau sucuri vor avea obligaţia să se înregistreze în sistemul SGR.

 


El a precizat, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria, că în primul an de implementare a sistemului este vizată o rată de recuperare a ambalajelor de 65% la sticlă, plastic şi metal, urmând ca în anul al treilea de implementare, să se ajungă la 85-95%.

Garanţia va fi de 50 de bani pentru toate ambalajele

Garanţia va fi de 50 de bani pentru toate ambalajele de plastic, sticlă sau metal, indiferent de volumul recipientului. Ambalajul va putea fi returnat la orice punct de colectare, indiferent de unitatea comercială de la care a fost achiziţionat.

“Este o obligaţie în primul rând a producătorilor, care prin acest sistem îndeplinesc responsabilitatea pentru preluarea, transportul şi reciclarea ambalajelor în condiţiile prezentei hotărâri de guvern. (…) Data de pornire a acestui sistem este în continuare cea pe care mi-am asumat-o în timpul verii, cu ocazia dezbaterilor dintre ministere: 1 octombrie 2022. Este un termen ambiţios. Sper să reuşească producătorii, comercianţii şi statul român să se încadreze în acest termen. Obligaţiile comercianţilor sunt legate în primul rând de realizarea acelor puncte de preluare. Trebuie să organizeze punctele de returnare în condiţiile hotărârii de guvern, în mod automat sau manual. Trebuie să se înregistreze în sistemul SGR şi să asigure pentru consumatori posibilitatea predării ambalajelor contra acelei garanţii de 0,5 lei”, a explicat ministrul.

Conform actului normativ, comercianţii vor trebui să asigure un punct de returnare a ambalajelor. În special în mediul rural, în zonele cu unităţi de vânzare mici (cu suprafaţă mai mică de 200 de metri pătraţi), aceste puncte de returnare vor putea fi realizate împreună cu autorităţile locale.

Rambursarea garanţiei se va face în numerar, plată pe card sau prin vouchere care vor putea fi valorificate în unităţile comerciale. Producătorii vor plăti un tarif de administrare, iar contra sumei respective, SGR va asigura recuperarea din piaţă a ambalajelor.

“Începând cu 1 octombrie (2022), devine obligatoriu – toate produsele din aceste categorii trebuie să fie vândute în ambalaje care au inscripţionate această marcă unică, a SGR, şi care vor fi identificate prin cod de bare”, a subliniat Tanczos Barna.

Administratorul sistemului va fi o societate pe acţiuni.

“Acţionarii acestei societăţi vor fi asociaţiile producătorilor, asociaţiile comercianţilor. Am propus de asemenea ca statul să facă parte din structura acţionariatului, cu un procent de 20%. În ultimele luni am asistat la discuţii interminabile între producători şi comercianţi în ceea ce priveşte înfiinţarea acestei societăţi, procentele din cadrul societăţii care să fie deţinute de cele două entităţi, producători şi comercianţi. Am decis ca statul să fie un fel de mediator în cadrul acestei companii, astfel încât succesul să fie garantat”, a spus el.

Sursa DIGI 24

DE LA ACELAȘI AUTOR

Medic de la Spitalul de Urgență Pașcani decorat de președintele țării cu ordinul “Meritul Sanitar”

Seful sectiei ATI de la Spitalul Municipal de Urgenta Pascani, medicul Sergiu Ungureanu, a fost decorat de...

FOTO/VIDEO Ziua Națională a României, marcată și în satul Soci

Ziua Nationala a Romaniei a fost marcata si in satul Soci. La biserica de lemn, inchinata ostasilor...

FOTO/VIDEO – Paradă militară, de Ziua Națională a României, la Lespezi

Lespezenii s-au bucurat miercuri, de Ziua Nationala a Romaniei, asa cum nu au facut-o niciodata, la ei...

Ziua Națională a României, în orașul Hârlău – FOTO/VIDEO

Ziua Națională a României a fost sărbătorită și la Harlau. Evenimentul a început de la ora 10:30,...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI