8 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

Ministerul Sănătății: Valul 3 de Covid-19 vine cu o transmisibilitate mai mare

Valul trei al pandemiei de COVID-19 este diferit faţă de ceea ce a fost până acum, pentru că vine cu o transmisibilitate mai mare şi cu un număr mai mare al pacienţilor tineri cu afectări moderate sau severe.

Avertismentul a fost lansat de către secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andreea Moldovan.

“Personalul medical se străduieşte de mult timp să facă faţă unei pandemii pe care n-a mai întâlnit-o niciunul dintre noi până acum, iar pacienţii nu au nicio vină că s-au îmbolnăvit sau că fac forme grave, sau că se degradează din punct de vedere clinic. Valul trei este deosebit faţă de celelalte două valuri, pentru că vine cu o transmisibilitate mai mare şi cu un număr mai mare al pacienţilor tineri cu afectări moderate sau severe, ceea ce este mai mult decât un efort pentru sistemul sanitar”, a afirmat Andreea Moldovan duminică, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Ea a precizat că în prezent trebuie să nu uităm numărul mare de pacienţi din terapie intensivă, şi totodată să nu uităm faptul că aceştia au forme grave pe care de multe ori nu le mai poţi întoarce înapoi cu toate eforturile cadrelor medicale.

Continuarea pe Stirile PRO TV

Alte articole