9.7 C
Paşcani
miercuri, aprilie 24, 2024

Ministerul Sănătăţii susţine ”ferm” purtarea măştii de protecţie sanitară în timpul orelor de sport în interior

Ministerul Sănătăţii a anunţat, miercuri, că susţine „ferm” purtarea măştii de protecţie sanitară în timpul activităţilor sportive care se desfăşoară în interior, menţionând că în aer liber se pot desfăşura fără aceasta, cu respectarea distanţei fizice recomandate între elevi.

Potrivit unui comunicat al ministerului transmis AGERPRES, datele care stau la baza deciziilor luate sunt incidenţa „în creştere” a cazurilor de la reluarea cursurilor în format fizic, creşterea cazurilor pozitive de COVID-19 în rândul cadrelor didactice şi a numărului claselor/grupelor suspendate, indicate de datele oficiale.

În perioada 23 februarie – 1 martie, în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar s-au înregistrat 405 infectări în rândul elevilor; 418 infectări în rândul personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic, iar 494 de clase/grupe au suspendat activitatea, se precizează în comunicat.

Un alt factor de risc menţionat de Ministerul Sănătăţii este numărul în creştere de infectări cu SARS-Cov-2 noua varianta UK – linia genetică B.1.1.7, precum şi repartiţia lor geografică extinsă pe tot teritoriul ţării, cu rată de transmitere şi contagiozitate crescută la copii.

Ministerul mai explică faptul că, în timpul efortului fizic, creşte mult eliminarea de aerosoli ce pot vehicula SARS-CoV-2 de la un bolnav la o persoană receptivă, implicit riscul de transmitere.

Conform comunicatului, „măsura relaxării purtării măştilor în timpul orelor de sport ar zădărnici efortul susţinut de a purta mască în timpul tuturor celorlalte activităţi şcolare”, iar mai multe ţări au luat decizia sistării complet a activităţilor sportive.

Precizările Ministerului Sănătăţii vizează propunerile de completare a Ordinului ministrului Educaţiei şi ministrului Sănătăţii nr. 3.235/93/4.2.2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică referitoare la purtarea măştilor de protecţie în timpul activităţilor sportive.

Sursa Agerpres

Alte articole