More

    Milioane de euro la dispoziţia asociaţiilor de proprietari. Condițiile de obținere a banilor

    Array

    Autorităţile locale sunt chemate să depună proiecte spre finanţare europeană în cadrul exerciţiului bugetar 2014-2020.
    În cadrul Programului Operaţional Capital Uman, autorităţile publice locale şi organizaţiile neguvernamentale pot depune, în parteneriat cu actori cu expertiză relevantă, proiecte pentru combaterea sărăciei în comunităţile de etnie romă. Valoarea unui proiect se poate ridica la cel mult 6 milioane de euro, finanţându-se măsuri pentru creşterea accesului la educaţie şi piaţa muncii, susţinerea activităţilor de antreprenoriat sau de îmbunătăţire a condiţiilor de locuit ale persoanelor din grupul ţintă. Acelaşi tip de proiecte poate fi depus şi pentru comunităţile marginalizate non-rome.
    Pentru conservarea şi revitalizarea patrimoniului cultural şi natural, Norvegia, Islanda şi Liechtenstein oferă în cadrul mecanismului spaţiului economic european finanţări de până la 10.000 euro pentru iniţierea şi dezvoltarea de parteneriate, întâlniri de lucru, seminarii sau ateliere de lucru. Proiectele pot fi depuse până la sfârşitul acestui an.
    Prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 sunt disponibile în Regiunea Nord-Est 63,8 milioane de euro pentru finanţarea de proiecte menite să crească eficienţa energetică a clădirilor rezidenţiale şi publice, precum şi pentru investiţii în eficientizarea sistemelor de iluminat public. Valoarea eligibilă a proiectelor a fost stabilită la minim 100.000 euro şi maxim 5 milioane de euro. Din valoarea proiectului, autorităţile publice şi asociaţiile de proprietari trebuie să contribuie cu 40%. Termenul limită de depunere a proiectelor este 16 noiembrie. Tot în cadrul POR, regiunii Nord-Est i s-au alocat 42,86 milioane de euro pentru conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural. Valoarea proiectelor trebuie să fie cuprinsă între 100.000 şi 5 milioane de euro, finanţarea nerambursabilă acoperind 98% din valoarea proiectului. Termenul maxim de depunere a proiectelor este ziua de 25 noiembrie. Aceleaşi condiţii de finanţare sunt aplicate şi proiectelor depuse în cadrul priorităţii de investiţii 5.2, pentru demolarea clădirilor dezafectate, amenajarea de spaţii verzi, crearea de facilităţi de recreere, dotări cu mobilier urban sau instalare de Wi-Fi în spaţiile publice.
    Prioritatea de investiţii 6.1 a POR, cu un buget regional de 139,16 milioane de euro, asigură fonduri pentru modernizarea şi reabilitarea drumurilor judeţene, construcţia de variante ocolitoare, sensuri giratorii şi alte elemente pentru creşterea siguranţei circulaţiei şi realizarea de aliniamente de arbori, parapeţi de protecţie, apărări de maluri şi consolidări de versanţi. Valoarea minimă a proiectelor este de un milion de euro, iar cea maximă eligibilă, de 50 milioane de euro. Dacă proiectele se realizează în parteneriat între mai multe judeţe, valoarea maximă eligibilă este de 69,5 milioane de euro. Termenul limită de depunere a proiectelor este 16 noiembrie. În cadrul priorităţii de investiţii 7.1 se finanţează proiecte vizând creşterea numărului mediu de salariaţi în staţiunile turistice. Valoarea maximă a proiectelor este de 5 milioane de euro, finanţarea nerambursabilă acoperind 98% din valoarea cheltuielilor eligibile. Finanţarea disponibilă în regiune este de 17,05 milioane de euro, proiectele putând fi depuse până pe 2 decembrie. O sumă de 135,38 milioane de euro este alocată la nivel naţional pentru construcţia, extinderea şi modernizarea drumurilor de acces către ferme. Proiectele pot avea o valoare maximă de un milion de euro, ele putând fi depuse până pe 31 octombrie.

     

    Ziarul de Iasi

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Primarul Pascaniului nu mai are timp de Facebook. Trimiteti mesajele pe pagina Primariei, cu numele si adresele reale.

    Mesaj important pentru pascanenii care obisnuiesc sa foloseasca retelele de socializare pentru a semnala diverse probleme, autoritatilor locale. Daca aveti mesaje sau intrebari pentru...

    Sedinta Comisiei Locale de Fond Funciar a fost amanata. Se asteapta un raport devastator

    Pascanenii care mai au inca probleme nerezolvate privind obtinerea titlurilor de proprietate pentru terenurile cuvenite sau detinute, mai au de asteptat. Sedinta Comisiei Locale...

    Alte 2.520 de doze au fost distribuite către 15 centre de vaccinare. 126 de doze la Târgu Frumos și 84 la Hârlău

    Cu suportul și protecția echipajelor de jandarmi, astăzi s-a organizat transportul și distribuirea de la sediul Direcției de Sănătate Publică Iași către centrele de...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI