16.3 C
Paşcani
vineri, septembrie 24, 2021
Array

Mii de profesori ieseni vor sa intre in greva generala

Conform reprezentantilor Uniunii Sindicatelor Libere din Invatamantul Preuniversitar (USLIP) Iasi, in urma referendumului declansat luni, 24 noiembrie, si care va fi incheiat marti, 3 decembrie 2013, pana la acest moment aproximativ 80 la suta dintre participanti s-au pronuntat pentru greva generala in sistemul de invatamant preuniversitar. Astfel, pana ieri, aproximativ 2.500 cadre didactice, care si-au exprimat o opinie pe aceasta tema militeaza pentru forma de protest extrema. De precizat ca saptamana viitoare, presedintele USLIP, Laviniu Lacusta, va transmite datele centralizate la sediul Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI), la Bucuresti. Revendicarile acestora tin de: problema salarizarii de mizerie a profesorilor sau infrastructura foarte proasta a unitatilor de invatamant. De asemenea, o problema o reprezinta si situatia profesorilor navetisti si a faptului ca nu se face decontul transportului, dar si modul in care angajatii personalului auxiliar prescolar au un salariu de doar 400 – 500 de lei, pe luna. Acestia mai solicita ca la concursul pentru ocuparea functiilor de director si director adjunct sa participe numai cadre didactice care au primit avizul conform, favorabil, consiliului profesoral al unitatii de invatamant, alocarea, incepand cu anul viitor, a minimum sase la suta din Produsul Intern Brut (PIB) pentru Educatie, modificarea Legii Educatiei Nationale (LEN) din perspectiva Statulului personalului didactic, reintroducerea normei de predare de 16 ore pentru cadrele didactice cu o vechime mai mare de 25 ani si gradul I didactic sau decontarea navetei de la bugetul de stat si reintroducerea Legii nr. 315 din 2006 privind stimularea achizitionarii de carti sau programe educationale pe suport electronic. Sursa BZI

DE LA ACELAȘI AUTOR

Sedinta de Consiliu Local la Targu Frumos, pe 27 septembrie

Legislativul local din orasul Targu Frumos se intruneste luni, 27 septembrie, in sedinta ordinara. Intalnirea va avea...

Elevii de la Liceul Tehnologic din Hârlău, informați de polițiști despre pericolele din anturaj

La data de 23 septembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Hârlău au desfăşurat o activitate educativ-preventivă,...

Cum te poti proteja cand pui mustul la fermentat?

Toamna se numără bobocii, dar și recolta la struguri. Și pentru că este vremea culesului în podgoriile...

Șofer de 24 de ani prins de polițiștii din Târgu Frumos, cu viteza de 154 km/ora

Un tanar de 24 de ani a ramas fara permis de conducere dupa ce a fost prins...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI