5.8 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 20, 2024

„Mi-au dat şi lacrimile!” Aur și argint pentru România la Jocurile Olimpice! Prima reacție a președintelui COSR, Mihai Covaliu

România a obținut încă două medalii la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Echipajul de dublu vâsle feminin, format din Ancuţa Bodnar şi Simona Radişa câştigat medalia de aur, în timp ce echipajul de patru rame masculin, format din Mihăiţă Vasile Ţigănescu, Mugurel Vasile Semciuc, Ştefan Constantin Berariu şi Cosmin Pascari, a obţinut argintul.

Preşedintele COSR, Mihai Covaliu, a declarat că sportivii şi sportivele care au câştigat aurul şi argintul la canotaj merită toată stima și a recunoscut că i-au dat lacrimile în momentul în care România a realizat aceste performanțe remarcabile.

„Acest aur şi acest argint ne readuc gustul de a câştiga medalii la JO. Foarte importante aceste medalii, un aur obţinut extrem de clar şi frumos apoi un argint adus de nişte băieţi extraordinari. Sunt sportivi care merită toată stima noastră. Am avut mari emoţii, dar sunt emoţii frumoase, mi-au dat şi lacrimile”, a declarat Covaliu pentru jurnalistul TVR, Dorin Chioţea.

„E bine că a venit prima medalie de aur, am venit aici toţi îmbrăcaţi în galben. Ne bucurăm că am spart gheaţă pentru medaliile de aur. Team România a demonstrat astăzi că poate, că are valoare. Iar aceste fete sunt incredibile, pentru maniera în care au câştigat această cursă merită toate felicitările noastre, tot respectul nostru. Felicitări Federaţiei Române de Canotaj, doamnei Elisabeta Lipă şi tuturor oamenilor care au contribuit la această victorie foarte clară. Ştiind cum s-au pregătit fetele, această medalie era una foarte aşteptată, o medalie clară, a venit, suntem bucuroşi şi încrezători că vor veni şi altele”, a declarat Mihai Covaliu, pentru AGERPRES, după festivitatea de premiere a campioanelor olimpice de la canotaj.

România are 3 medalii la Jocurile Olimpice de la Tokyo: Ana Maria Popescu (argint – spadă), Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş (aur – dublu vâsle feminin) și Mihăiţă Vasile Ţigănescu, Mugurel Vasile Semciuc, Ştefan Constantin Berariu şi Cosmin Pascari (argint – 4 rame masculin).

Alte articole