4.1 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

Meteo pentru ziua de marți, 3 octombrie

Să vedem cum se anunță vremea în această săptămână.

Astfel pentru ziua de marți, 3 octombrie, la nivelul țării, vremea se va încãlzi faţã de ziua precedentã, devenind normalã din punct de vedere termic pentru aceastã datã. În regiunile vestice, nordice şi centrale nebulozitatea se va accentua treptat, iar seara şi noaptea, pe arii relativ extinse va ploua şi sub formã de aversã şi vor fi condiţii pentru descãrcãri electrice. Cu totul izolat vor fi posibile cantitãţi mai importante de apã. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar dimineaţa şi noaptea, pe spaţii mici se va forma ceaţã. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri la munte, iar pe parcursul zilei şi în Moldova şi local în Banat şi în Crişana. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 şi 23 de grade, iar cele minime între 4 şi 13 grade, mai scãzute în depresiunile din estul Transilvaniei, spre 0 grade.

Vremea se încălzește în această săptămână, iar pentru județul Iași, specialiștii anunță maxime de 18 grade Celsius cu minime de 8 la primele orele ale dimineții. Soarele va fi acoperit în reprize de nori însă nu va ploua. Vântul va sufla slab până la moderat.

Alte articole

Pelerinaj de Florii la Pașcani și Târgu Frumos pe 27 aprilie

Sâmbătă, 27 aprilie, înainte de Săptămâna Mare, în municipiul...

Președinte de ședință de la PNL, la propunerea PSD

Situație inedită in legislativul pascanean. Pentru ultimele sedinte pana...

Concert de muzică psaltică, la Pașcani. Corul Academic Byzantion, la Casa de Cultură, pe 26 aprilie

Protopopiatul Pașcani și Asociația Culturală Byzantion organizează înainte de...