12.4 C
Paşcani
miercuri, aprilie 24, 2024

Mesajul primarului Pantazi, după ce a pierdut alegerile: Le mulţumesc păşcănenilor pentru voturi şi colaborare. Îmi doresc ca proiectele începute să fie continuate!

 

Actualul primar al municipiului Paşcani, Dumitru Pantazi a pierdut alegerile locale pentru un nou mandat. El a reuşit să obţină doar 37,03% din totalul de voturi valabil exprimate adică 4622 din de 12782, cu aproape 400 mai puţin decât principalul său contracandidat Marius Pintilie de la PNL.

Într-un mesaj postat pe pagina de Facebook el a mulţumit păşcănenilor pentru voturile acordate dar şi pentru sprijinul acordat în cei 8 ani de mandat. Pantazi spune că în acesta perioada s-a străduit să facă tot ce a fost posibil pentru dezvoltarea orașului și pentru bunăstarea cetăţenilor şi că îşi doreşte ca noul edil să continue proiectele de investiţii lăsate de actuala administratie.

„Vă mulțumesc pentru fiecare vot de încredere pe care mi l-ați acordat.
Vă mulțumesc tuturor pentru onoarea pe care mi-ați acordat-o de a fi primarul orașului nostru precum și pentru bună colaborare pe care am avut-o cu fiecare dintre dumneavoastră în acest mandat.
Au fost 8 ani în care m-am aflat la conducerea orașului, în calitate de primar și având alături o echipă de profesioniști am reușit să să derulez numeroase proiecte, unele finalizate dar și multe dintre ele ce se află acum în implementare pe diferite domenii.
S-a încheiat o etapă din viața mea în care m-am străduit să fac tot ce a fost posibil pentru dezvoltarea orașului și pentru bunăstarea fiecărui pășcănean. A fost o adevărată plăcere să cunosc foarte mulți oameni frumoși ai comunităţii noastre și să colaborăm.
Îmi doresc ca orașul Pașcani să continue parcursul bun din ultimii ani și să se dezvolte mai ales prin implementarea proiectelor europene câștigate. Eu voi rămâne același om pe care l-ați cunoscut, deschis pentru dialog și implicat în viața comunității noastre.”

Menţionăm că cele mai multe voturi au fost obţinute la cele două secţii de votare din suburbia Lunca Paşcani, iar cele mai puţine de la cetăţenii din zona Deal, zona unde în ultima perioadă au fost făcute investii importante pentru modernizarea străzilor.

Alte articole