Milioane de români din toată lumea au fost cu gândul la sărbătoarea de astăzi. Chiar dacă sunt plecaţi departe de casă, tricolorul a fost arborat, la geamurile de la casă sau la maşini, dar şi virtual, acolo unde, pe reţelele de socializare au fost publicate fotografii sau cântece şi melodii patriotice. Mai mult, Facebook a oferit posibilitate ca utilizatorii să-şi schimbe fotografia de profil cu steagul României. Şi Google a serbat Ziua Naţională a ţării noastre. Păşcănenii au transmis şi ei un mesaj cu această ocazie.
Românii sărbătoresc astăzi 97 de ani de la Marea Unire, prin hotărârea Marii Adunări Naţionale întrunită la Alba Iulia se înfăptuia statul naţional unitar român. 1 Decembrie 1918 a fost momentul hotărâtor în istoria neamului nostru în care ţara noastră şi-a reîntregit graniţele şi s-a îndeplinit dorinţa românilor de a trăi liberi şi uniţi.
Edilul Pascaniului, alături de primarii de la Târgu Frumos, Hîrlău, Tătăruți, Miroslovești şi Heleșteni au transmis mesaje emoţionate şi de la mulţi ani, dar şi să se bucure de această zi, orinde s-ar afla.
Cu gândul la cetăţeni au fost şi cei de la Poliţia Locală alături de medicii de Serviciul de Ambulanţă Paşcani care au transmis la cât mai puţine evenimente nefericite.
Păşcănenii care au fost astăzi pe Esplandă au transmis şi ei gânduri curate şi realizări şi mai ales să fim mai buni şi să gândim pozitiv ca să atragem fapte bune.
Menţionăm că în Piaţa Constituţiei din Bucureşti a avut loc parada militară unde au participat peste 2.600 de militari şi specialişti, cu 360 de mijloace tehnice, din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Protecţie şi Pază, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Poliţia Locală Bucureşti. Militarilor români li s-au adaugat detaşamente de militari din Bulgaria, Polonia, Republica Moldova, Statele Unite ale Americii şi Turcia.