More

    Mega-afacerea cu melci din Tătăruşi s-a născut moartă din faşă

    Array

    Proiectul prevedea o investiţie de cinci milioane de euro ce urma să se întindă pe o suprafaţă de zece hectare de teren.

    S-a ales praful de proiectul construirii în judeţ a celei mai mari ferme de melci din Europa. Anunţată cu surle şi trâmbiţe în urmă cu doi ani, investiţia de 5 milioane de euro programată de un om de afaceri grec în comuna Tătăruşi nu s-a mai materializat. La începutul anului 2014, o firmă din Bucureşti, patronată de omul de afaceri grec Nikolaos Chlepas, cunoscut îndeseobi afacerilor cu mobilă,avea în plan deschiderea unei afaceri mari cu melci în comuna Tătăruşi. Iniţial, proiectul prevedea construirea unei ferme care să se întindă pe 10 hectare, care însă urma a fi extinsă pe o suprafaţă de 10 ori mai mare. Investiţia pentru prima fază a proiectului se învârtea la acea dată în jurul sumei de 500.000 euro. Ulterior, melcii crescuţi pe dealurile judeţului Iaşi urmau a fi vânduţi în mare parte către Grecia, dar şi în ţări din din Vest, îndeosebi pentru consum alimentar, dar şi ca materie primă pentru industria farmaceutică.

    „Dorim să facem cea mai mare firmă de melci din Europa. Avem parteneriat în comuna Tătăruşi. Momentan suntem în faza de proiect. În prezent, se lucrează la amenajarea spaţiului, la însămânţarea terenului. Peste o lună (martie 2014 – n.red.) vom popula ferma cu melci. Momentan, cea mai mare fermă de melci din lume este în Grecia. Aceasta are 80 de hectare”, declara investitorul grec pentru „Ziarul de Iaşi” în februarie 2014. De atunci însă nu s-a mai auzit nimic pe marginea acestui subiect. Chiar şi edilul comunei Tătăruşi spune că până astăzi nu a avut vreo întâlnire cu omul de afaceri sau reprezentanţi ai firmelor acestuia. „M-ar bucura foarte mult să vină în comună investitori pentru deschiderea de afaceri. Noi ne chinuim să le asigurăm partea ce ţine de infrastructură, că altfel, fără drumuri, canalizare şi alte utilităţi nu atragi niciun om de afaceri să investească. Totuşi, pe marginea acestui subiect nu vă pot spune mare lucru. Am citit în presă despre planurile cu ferma de melci, dar atât ştiu. Până în prezent nu a venit nimeni să discute la noi la sediu despre un asemenea proiect”, a declarat Costel Iosub, primarul comunei Tătăruşi. Nikolaos Chlepas s-a făcut cunoscut în România prin derularea mai multor proiecte imobiliară în Bucureşti, dar şi prin investiţiile sale în fabrica de mobilă Neoset.
    Continuarea pe Ziarul de Iasi

    Ce părere ai?

    Related Articles

    3 aspecte de luat in considerare pentru a mentine ordine si curatenie in bucatarie

    Bucataria este unul dintre cele mai populate incaperi din locuinta ta. In acelasi timp, este spatiul care are parte de cea mai intensa activitate,...

    Semne bune anul are pentru Clubul K1 Vikings GYM Pașcani. 7 medalii obținute la o competiție națională

    Prima competitie de profil din acest an a adus sapte medalii pentru Clubul  K1 Vikings GYM din municipiul Pașcani. Sportivii au obtinut patru medalii...

    Activități e-learning cu parteneri din România și Polonia la Liceul Teoretic Miron Costin Pașcani

    C.P. Un parteneriat inedit a debutat zilele acestea la Liceul Teoretic „Miron Costin” Pașcani,  reunind  online elevi din Polonia, de la Școala Szkoła Języków...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI