17.7 C
Paşcani
joi, martie 28, 2024

Măsuri importante discutate la Iaşi de ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a realizat în weekend o vizită la Iaşi, în cadrul acesteia purtând discuţii cu reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, ai sindicatelor din învăţământ, dar şi cu reprezentanţi ai părinţilor şi elevilor.

Subiectele discutate au fost legate atât de organizarea examenelor naţionale şi a concursului pentru directori, de plata orelor remediale, de problemele cauzate de pandemie, dar şi legate de organizarea unor echipe în fiecare şcoală care să se ocupe de bullying.

Unul dintre aspectele cele mai importante disutate cu sindicatele şi cu reprezentanţii ISJ Iaşi a fost legat de alegrea directorilor.

Practic, Sorin Cîmpeanu a considerat oportună sugestia sindicatelor ca ponderea dintre proba scrisă şi proba interviului să fie 50%-50%, nu ca până acum, când proba scrisă reprezenta doar 40% din nota finală, iar 60% reprezenta proba interviului.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a vizitat Iaşul weekendul acesta, purtând discuţii atât cu sindicatele, cu reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, ai părinţilor şi elevilor, fiind totodată prezent şi la semnarea unui acord între universităţile de artă din ţară.

Vom avea noi directori abia în semestrul II al anului viitor

Cel mai important subiect discutat la Iaşi în cadrul vizitei ministrului Cîmpeanu a fost legat de alegerea directorilor. Discuţiile au vizat atât modalitatea de alegere şi ponderea pe care o va reprezenta nota de la testul scris şi de la proba interviului, dar şi legat de calendarul acestor testări. Practic, ministrul a afirmat că vor putea fi numiţi directorii abia în semestrul II al anului şcolar viitor.

„Luăm în considerare ideea pe care o vom prezenta luni, începând cu ora 9.00, la nivelul Comitetului pentru Dialog Social, de demarare a concursurilor pentru ocuparea posturilor de directori, printr-o probă scrisă organizată nu în data de 27 iulie, ci imediat după începerea anului şcolar 2021-2022, deci după 13 septembrie. Iniţierea concursului ar putea să fie în ziua imediat următoare, 14 septembrie, printr-un anunţ, iar proba scrisă ar putea să fie susţinută în cea de-a doua parte a lunii octombrie”, a afirmat ministrul, subliniind totodată că timpul de organizare nu este deloc scurt, fiind necesare organizarea de comisii de examen pentru fiecare şcoală în parte în ceea ce priveşte proba interviului, iar acest lucru necesită timp.

Proba interviului ar urma să fie susţinută în luna decembrie, iar în cea de-a doua parte a lunii decembrie urmând să fie făcute şi numirile, cu începerea activităţii din semestrul al II-lea, adică de pe 10 ianuarie.

Scuze adresate profesorilor care nu au fost plătiţi încă pentru orele remediale

În cadrul conferinţei de presă, Sorin Cîmpeanu a vorbit şi despre plata orelor remediale, ore începute încă din luna martie a acestui an. Ministrul Educaţiei a ţinut să ceară public scuze colegilor săi profesori pentru nepermisa întârziere.

Acesta a mai explicat şi faptul că întârzierile au avut loc din cauza contextului legislativ, orele fiind începute înainte ca proiectul de lege să fie adoptat, dar şi din cauza incoerenţelor de raportare a acestor ore.

„Pot să vă garantez că absolut toate sumele aferente prestării acestor ore remediale vor fi plătite şi dincolo de explicaţiile care există, le asum în calitate de ministru şi îmi cer scuze colegilor profesori care au înregistrat întârzieri în plata drepturilor salariale. Îndrăznesc să vă reamintesc că am insistat ca tariful să fie la cel mai înalt nivel posibil, nivelul la plata cu ora pentru un profesor cu cea mai mare vechime în învăţământ”, a menţionat Sorin Cîmpeanu.

7.500 de noi angajări în învăţământ. Consilieri şcolari în fiecare şcoală

În cadrul conferinţei de presă de la Iaşi, Sorin Cîmpeanu a amintit şi de nevoia de a preîntâmpina cazurile de violenţă în şcoli, de bullying, dar şi efectele negative ale pandemiei, care i-a afectat atât pe elevi, dar şi pe profesori.

Astfel, ministrul Educaţiei a afirmat că intenţionează să creeze cadrul legislativ pentru angajarea a peste 7.000 de consilieri şcolari care să asigure în permanenţă suportul necesar în şcoli, care să fie în permanenţă în instituţiile de învăţământ şi care să cunoască problemele elevilor, ale părinţilor şi cadrelor didactice.

Totodată, Sorin Cîmpeanu a subliniat că numărul acestor consilieri în fiecare şcoală va fi diferit. Practic, inclusiv şcolile mici, de până în 500 de elevi, vor avea un astfel de specialist, cele de peste 500 şi până în 1.000 de elevi vor avea doi astel de angajaţi, iar şcolile de peste 1.000 de elevi vor avea trei astfel de specialişti, iar peste 1.500 un al patrulea consilier.

Sorin Cîmpeanu a menţionat totodată că a purtat deja discuţii cu reprezentanţii instituţiilor capabile să pregătească astfel de personal, universităţile, discuţii care vor fi aprofundate cu reprezentanţii universităţilor, urmând să se stabilească un plan de formare.

Totodată, în ceea ce priveşte o măsură imediată, la nivelul fiecărei şcoli se vor constitui echipe care să intervină în cazurile de bullying. În acest moment, la nivelul ţării, există doar 2.500 de consilieri şcolari pentru 3 milioane de elevi.

Doar 66% dintre absolvenţi s-au înscris la bacalaureat

Ministrul Educaţiei a afirmat că pandemia a generat probleme legate de înscrierea elevilor la bacalaureat. La nivel naţional doar 66% dintre elevii de clasa a 12-a şi a 13-a s-au înscris la acest examen, un procent mai mic decât în anii anteriori.

„Este vorba de un număr mare de elevi, 58.800 de elevi care fi trebui să se înscrie la examenul de bacalaureat şi nu s-au înscris”, a subliniat ministrul, care a vorbit şi de regulamentele din acest an la organizarea examenului.

Practic, vor fi eliminate panourile de plexiglas, este permisă realizarea de construcţii pe foaia de examen pentru Matematică, vor putea sublinia texte pentru cel de Limba română şi vor primi 15 minute în plus pentru completarea datelor.

„Am încercat să venim cu toate acele măsuri care să păstreze relevanţa examenelor naţionale, dar să elimine dintr-o rigiditate excesivă”, a subliniat ministrul.

Sursa Ziarul de Iasi

Alte articole