11.9 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

Măsuri drastice de protecţie la examenele naţionale sau la admiterea în facultăţi

Ministerul Educaţiei Naţionale a stabilit weekendul acesta, în urma unui ordin semnat comun atât de ministrul Educaţiei, cât şi de cel al Sănătăţii, care sunt măsurile de protecţie care vor fi luate pentru organizarea examenelor de evaluare la nivelul clasei a VIII-a şi bacalaureatul.

Astfel, s-a decis faptul că accesul în instituţii trebuie organizat astfel încât să existe o suprafaţă minimă de 4 metri pătraţi pentru fiecare persoană şi o distanţă minimă de 2 metri între oricare două persoane apropiate, iar accesul este interzis pentru persoanele care au o temperatură corporală ce depăşeşte 37,3 grade Celsius – temperatura va fi măsurată la intrarea în incinta instituţiei. Ministerul a precizat că suprafeţele expuse vor fi dezinfectate înaintea examenelor şi, sub orice formă, se vor evita aglomerările de persoane. Măsurile se aplică şi pentru universităţile care vor da examene în această vară, fie că e vorba de admitere, cum e cazul UMF, fie că este vorba de examene de finalizare a studiilor.

Printre acestea, se numără şi asigurarea dezinfectanţilor pentru mâini la intrarea în fiecare sală de examen, cât şi o schiţă a felului în care sunt amplasate pupitrele, pentru ca elevii să nu se apropie prea mult unii de ceilalţi. În acelaşi timp, au fost impuse şi norme de protecţie pentru perioada de pregătire pe care o pot face elevii cu două săptămâni înaintea examinărilor. Vor fi grupe de cel mult 10 elevi, cu pauze de zece minute la fiecare oră, timp în care încăperile vor fi aerisite şi programul făcut ca să nu se întâlnească niciodată mai mult de două grupe de elevi. „Înainte de începerea activităţii, spaţiile vor fi dezinfectate cu substanţe biocide, pe bază de clor sau alcool, activitate urmată de aerisirea încăperii pentru o perioadă de cel puţin 30 de minute. Accesul în interiorul unităţii de învăţământ preuniversitar se va realiza doar după dezinfecţia mâinilor, verificarea temperaturii – temperatură care nu trebuie să depăşească 37,3 grade Celsius – şi sub rezerva absenţei simptomelor virozelor respiratorii. Elevii şi profesorii vor purta mască medicală simplă sau mască nemedicală, iar elevii vor fi aşezaţi în bănci astfel încât să aibă cel puţin un loc liber în stânga şi în dreapta şi un rând liber în faţă şi în spate. Măştile purtate vor fi colectate în locuri special amenajate“, au punctat reprezentanţii ministerului.

CONTINUARE PE ZIARUL DE IASI

Alte articole