4.2 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

ISU IASI: Masuri de prevenire pentru Noaptea Muzeelor

COMUNICAT DE PRESĂ

 

În ziua de 19 mai 2018 se va desfăşura evenimentul „Noaptea Muzeelor”, care potrivit experienţei anilor trecuţi, se caracterizează printr-o mare afluenţă de persoane în cladirile muzeelor, în condiţii nespecifice vizitării curente, respectiv pe timp de noapte. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „M. G. Sturdza” al judeţului Iaşi, recomandă respectarea unor măsuri de apărare împotriva incendiilor, de prevenire a situaţiilor de urgenţă şi de conduită în legătură cu evenimentul „Noaptea Muzeelor”, atât a întregului personal al muzeelor precum şi a vizitatorilor obiectivelor.

Măsuri adresate instituţiilor participante la eveniment :

  1. Pregătirea din timp a unor scenarii de acţiune în cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, care necesită dirijarea publicului prin mesaje tip voce ori chiar evacuarea acestuia din muzeu;
  2. Suplimentarea personalului propriu faţă de o zi de vizitare obişnuită, astfel încât să se asigure o supraveghere permanentă şi îndeaproape a grupurilor de vizitatori şi posibilitatea observării operative a unei eventuale surse de incendiu;
  3. Evitarea supraaglomerării cu vizitatori a muzeelor, prin permiterea accesului publicului doar în limitele în care se poate asigura o supraveghere atentă şi îndeaproape, prin personalul propriu ori cel voluntar, angrenat în activităţile de ghidaj;
  4. Instruirea personalului muzeelor, de către administratori sau personalul propriu cu atribuţii în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor, spre a cunoaşte modul de utilizare a mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor (hidranţi, stingătoare de incendiu, instalaţii de detectare şi semnalizare a incendiilor);
  5. Asigurarea funcţionării instalaţiei de iluminat de securitate pentru evacuarea persoanelor şi a mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor care echipează construcţiile muzeelor şi dotarea acestora cu toate accesoriile necesare;
  6. Verificarea temeinică, după finalizarea activităţii cu publicul, a tuturor spaţiilor din muzee, pentru identificarea unor eventuale surse de incendiu ori de inundaţii şi înlăturarea acestora, precum şi identificarea unor eventuale persoane ori grupuri de persoane rămase în muzeu;
  7. Respectarea interdicţiei utilizării, pentru diverse activităţi, a focului deschis în vecinătatea construcţiilor muzeelor;

 

  1. Interzicerea, de către administratorii muzeelor, a blocării căilor de acces pentru intervenţie ale autospecialelor pompierilor sau hidranţilor exteriori/stradali de incendiu, prin parcarea autoturismelor, microbuzelor ori autocarelor cu care au venit vizitatorii.

 

Măsuri adresate publicului participant la eveniment :

  1. Parcaţi autoturismele numai în locuri permise şi nu blocaţi căile de acces pentru intervenţia pompierilor sau hidranţii de incendiu din vecinătatea muzeului;
  2. Nu vă înghesuiţi în muzeu, aşteptaţi calm să intraţi în spaţiile de expunere, respectaţi întocmai circuitul de vizitare stabilit pentru eveniment şi îndrumările personalului care asigură ghidajul;
  3. Supravegheaţi permanent copiii mici, nu-i lăsaţi singuri la toaletă ori să se joace cu instalaţiile utilitare ale clădirii şi păstraţi-vă calmul în cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute.

În cazul în care sesizaţi o sursă de incendiu, producerea unui incendiu sau a altui eveniment deosebit în spaţiile vizitate, anunţaţi imediat personalul muzeului.

 

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Alte articole

Pelerinaj de Florii la Pașcani și Târgu Frumos pe 27 aprilie

Sâmbătă, 27 aprilie, înainte de Săptămâna Mare, în municipiul...

Președinte de ședință de la PNL, la propunerea PSD

Situație inedită in legislativul pascanean. Pentru ultimele sedinte pana...

Concert de muzică psaltică, la Pașcani. Corul Academic Byzantion, la Casa de Cultură, pe 26 aprilie

Protopopiatul Pașcani și Asociația Culturală Byzantion organizează înainte de...