18 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

Mașinile care folosesc benzină și motorină devin istorie. Decizia luată în Parlamentul European

Parlamentul European a decis că, începând cu 2035, autovehiculele care au motoare cu combustie internă nu vor mai putea fi comercializate. Decizia urmează să fie discutată cu toate statele membre UE.

Parlamentul European a aprobat miercuri un proiect legislativ ce interzice, începând cu anul 2035, comercializarea vehiculelor noi care emit dioxid de carbon, ceea ce ar putea însemna sfârşitul vânzării pe piaţa UE a maşinilor noi cu motoare cu combustie internă, relatează agenţia DPA, citată de Agerpres. Mai exact, începând cu anul 2035, nu se vor mai putea vinde mașini care au motorul pe benzină sau motirină.

Vor urma discuții aprinse

Parlamentul European nu are putere de decizie, iar proiectul adoptat are este momentan doar o recomandare. Acesta va fi discutat în Consiliul Comisiei Europene unde sunt reprezentate statele membre. Este posibil ca textul legislativ să mai sufere modificări. Germania a declarat în repetate rânduri că se opune unei astfel de măsuri. Și alte state membre vor avea cu siguranță obiecții.

Documentul face parte din pachetul legislativ european menit să combată schimbările climatice, denumit „Fit for 55“ şi al cărui obiectiv este reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 55% până în anul 2030, faţă de nivelul anului 1990, şi atingerea neutralităţii climatice până în anul 2050.

Continuarea pe evz.ro

Alte articole