29.6 C
Paşcani
vineri, iunie 25, 2021
29.6 C
Paşcani
vineri, iunie 25, 2021
Array

Marius Pintilie- drept la replica pe tema referendumului anti -investitii

answear.ro
creditfix.ro
vivacredit.ro
credius.ro
elefant.ro
creditprime.ro
elefant.ro
horacredit.ro/
oferta.oceancredit.ro

Ultimele știri

Stimată Redacţie BIT TV,

În conformitate cu Legea 504 din 11.07.2002 şi completările ulterioare, subsemnatul, PINTILIE MARIUS NICOLAE, solicit publicarea prezentului drept la replică.
În urma articolului “Politică în loc de apă şi canalizare. Liberalii propun referendum exact în ziua alegerilor, pentru ca păşcănenii să renunţe la investiţii europene de 13 milioane de euro” și a emisiunii „Pulsul Zilei”: Despre referendumul anti- investitii initiat de liberali, populism si demagogie. Rau platnicii suparati pusi sa voteze impotriva batranilor care nu au apa si canalizare, pentru voturi. PSD Pascani, ca o organizatie de handicapati”publicate în data de 23.02.2016,respectiv 24.02.2016, voi formula câteva explicaţii punctuale referitoare la iniţiativa aflată în discuţie cu speranţa că lămuririle suplimentare nu vor mai lăsa loc de reinterpretări şi manipulări din partea adversarilor politici, dar și a altor persoane care în urma publicării acestor afirmații pot considera eronat și indus că ele fac parte din demersul inițiat de Partidul Național Liberal la Pașcani.
1. Iniţiativa organizării unui referendum pe tema apei şi canalizării în municipiul Paşcani, nu ”anti-investiții”, cum este numit de publicația și televiziunea TV Bit, vine în întâmpinarea solicitărilor repetate ale cetăţenilor comunităţii noastre de a se face auziţi. Dacă păşcănenii sunt cei care doresc un referendum pe acest subiect, respectiv doresc să se implice în luarea deciziilor care îi privesc în mod direct, pot și au dreptul să o facă. Subsemnatul, PINTILIE MARIUS, în calitate de reprezentant al cetăţenilor în Consiliul Local, cred că am datoria legală şi morală să acţionez în sensul dorit de cetăţenii care m-au ales să-i reprezint. Dacă cetăţenii doresc referendum (şi lucrul acesta a fost solicitat cu insistenţă în cadrul unor proteste, întâlniri cu cetăţenii etc.), atunci aleşii locali trebuie să creeze cadrul legal pentru organizarea unei asemenea consultări publice, acesta fiind motivul demersului meu.

2. Tema referendumului este clară și nu trebuie să lase loc de interpretări, transmise tendențios în presă și televiziune. Dacă cineva din spațiul public are altă opinie, libertatea de exprimare îi conferă dreptul să și-o exprime, dar și să și-o asume personal, nu să transfere responsabilitatea unei afirmații în sensul dorit (ex: ”referendumul anti- investitii inițiat de liberali”, în loc de ”consider că referendumul liberalilor este împotriva investițiilor”). Țin să amintesc că a existat un demers similar pentru referendum în noiembrie 2014, inițiat de primarul Dumitru Pantazi, chiar între cele două tururi de scrutin ale alegerilor naționale și care, deși nu a fost pus în practică, nu a fost judecat atunci ca fiind demagogic și nici numit ”anti-investiții”. Acest exemplu denotă lipsa de obiectivitate a postului Tv Bit, atât față de factorii politici din comunitate, cât și față de cetățeni.

3. Am ales ziua de 5 iunie 2016 pentru organizarea referendumului, deoarece costurile prilejuite de o astfel de consultare publică sunt minime și nu din alte motive formulate tendențios în cadrul articolului specificat și a emisiunilor postului Bit Tv. În ziua de 5 iunie 2016, fiind organizate alegeri locale, avem deja constituite comisiile electorale, sunt deja organizate spaţiile de vot şi mecanismele de numărare a voturilor, aşa încât singurul lucru suplimentar va fi un buletin de vot.

4. Costurile organizării unui referendum implică sume care nu sunt prevăzute în Bugetul Local, așadar alegerea zilei de 5 iunie nu vizează factorul politic, ci pe cel economic, în primul rând, și se referă la partea sustenabilă de punere în practică a acestui demers. Rezultatul referendumului este util conducerii viitoare a municipiului indiferent de culoare politică, pentru a găsi cele mai bune soluții la această problemă, alături de cetățeni și în sprijinul lor.

5. Organizarea acestui referendum nu este un afront la adresa operatorului Apa Vital, societatea menționată având la dispoziție ocazia, mijloacele și timpul necesar pentru a-i convinge pe cetățeni de bunele lor intenții, în practică: găsirea unor căi de comunicare eficientă cu cetățenii din Pașcani, astfel încât aceștia să aibă răspuns și soluții la problemele lor legate de contractarea și plata serviciilor; prezentarea planului de investiții cu precizarea zonelor și perioadelor de desfășurare; rezolvarea problemelor din sistemul centralizat de furnizare a apei, astfel încât numărul de avarii să fie diminuat; etc.

6. Sunt acuzat în articolul redactat și în emisiunea în care am fost invitat de faptul că mă “folosesc de suferinţa oamenilor”, iar adversarii politici de la PSD, al căror drept la replică deja a fost publicat de redacţia dumneavoastră, mă acuză de politicianism, deși ei au avut un demers similar prezentat și promovat chiar prin intermediul acestui organ de presă și televiziune. Ca răspuns, doresc să spun că datoria politicienilor este să fie mereu receptivi la dorinţele şi aşteptările oamenilor. Acesta nu este politicianism, este respect faţă de cetăţeni şi disponibilitate de a-i asculta pe oameni şi de a veni cu soluţii la problemele lor, după ce ei se fac auziţi. A trecut vremea când politicienii decideau fără a se consulta cu oamenii care i-au ales. Protestele din România, din ultimii ani, arată că oamenii s-au schimbat, că vor să fie implicaţi în decizii şi vor să fie consultaţi.

7. Dreptul la liberă exprimare NU trebuie să fie îngrădit de ameninţarea Primăriei şi a PSD-ului că se pierd investiţii de 13 milioane de euro. Dacă Apa Vital se comportă abuziv în actualele condiţii , cum se va comporta atunci când se va extinde şi mai mult şi când vom depinde şi mai mult de ei?! Semnarea unui contract de delegare către Apa Vital, nu înseamnă automat că oamenii trebuie să accepte, SĂ SE SUPUNĂ oricărui abuz din partea operatorului. Avem drepturi, nu doar obligaţii! Fiecare cetățean nemulțumit este important, calitatea serviciilor trebuie să fie direct proporțională cu mulțumirea cetățenilor.

8. Este o manipulare mediatică afirmarea faptului că locuitorii de la case, din suburbii (care aşteaptă extinderea reţelelor de apă și canalizare) au interese contrare celor care locuiesc la blocuri, deci ar fi vorba de un conflict- locuitori de la case vs. locuitori de la bloc. Este creat un context fictiv, indus, care nu are nicio susținere reală, protestele de până acum, dar și reclamațiile au fost legate de nemulțumirile cetățenilor față de serviciile operatorului Apa Vital, nu unii, față de alții. Nu sunt consemnate astfel de conflicte, iar cetățenii indeferent de unde sunt ei, atât timp cât trăim în democrație și cu toții contribuim prin taxe și impozite la Bugetul Local, avem dreptul să ne spunem nemulțumirile.

Aceeași antiteză este folosită în exprimarea ”răuplatnici supărați puși să voteze împotriva bătrânilor care nu au apă și canalizare”. Emoția publică și cinismul de care sunt acuzat în emisiunea unde am fost invitat sunt folosite chiar de realizator pentru a transmite subiectiv o opoziție și în același timp o informație falsă. Nimeni nu pune pe nimeni să voteze împotriva nimănui, toți cetățenii au libertatea de a decide, iar jurnalismul ar trebui să se bazeze pe relatarea unor realități, nu pe interpretări subiective.

În încheiere, îmi afirm deplina încredere că înţelegeţi importanţa unor valori democratice precum libertatea de exprimare, libertatea de asociere, implicarea cetăţenilor în bunul mers al societăţii, dar și responsabilitatea presei și televiziunii ca fiind mijloace și repere obiective pentru cetățeni şi, ca urmare, veţi prezenta și susține întocmai iniţiativa grupului de consilieri locali de a organiza o consultare publică pe tema apei şi a canalizării la Pașcani.

Cu stimă,
PINTILIE MARIUS NICOLAE
Consilier Local

Ce părere ai?

Meteo

Paşcani
câțiva nori
29.6 ° C
31.5 °
24.1 °
68 %
1.8kmh
19 %
vin
30 °
sâm
28 °
Dum
25 °
lun
26 °
mar
28 °

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Un sistem putred, in care omul nu conteaza!

Urmăresc cu uimire șirul evenimentelor privitoare la copiii obligați să meargă pe jos, printre mașini, câțiva km zilnic, până la locația provizorie, după ce...

Politica si cadourile pentru copii

Festivitatile programate la Pascani pentru Ziua Nationala a Romaniei sunt blocate. Daca vineri nu se va intampla o minune, pe 1 Decembrie nu vor mai...

Administratie si politica, fara suflet

PSD Pașcani a uitat să facă politică în cei 8 ani de zile cât a fost la putere.  S-a văzut și la ședința în...

PULSUL ZILEI