16.3 C
Paşcani
miercuri, aprilie 17, 2024

Maricel Popa, președintele PSD Iași: Visul unui popor a fost împlinit în urmă cu mai bine de un secol (P)

 

Românii au reușit să depășească toate obstacolele și să se formeze ceea ce a rămas în istorie ca România Mare. A fost un proces îndelungat, pornit de la noi, de la Iași, în 1859, de la Unirea Principatelor din timpul lui Alexandru Ioan Cuza.
Cu toții am avea multe de învățat de la generațiile care au făcut posibile cele două uniri. Voința poporului a primat, orgoliile locale au fost lăsate deoparte, interesele personale au fost uitate. Toți românii, indiferent de unde își aveau casa, de la omul simplu, la cei cu funcții politice, de la oamenii de cultură, la cei cu funcții administrative, au luptat pentru același ideal. Lecțiile transmise peste timp de aceste generații nu au voie să rămână doar în cărțile de istorie.
La 102 ani de la Marea Unire, aspirațiile românilor la un trai mai bun, la locuri de muncă bine plătite în țara lor, la siguranța zilei de mâine sunt, din păcate, încă departe de a fi îndeplinite. Traversăm o perioadă grea, cu restricții greu de neînchipuit în urmă cu un an. Acum, poate mai mult decât oricând, avem nevoie de solidaritate, avem nevoie de unitate, avem nevoie unii de alții. Doar împreună putem trece peste toate problemele, inclusiv cele cauzate de pandemie, fie ele de sănătate, fie ele de natură economică.
În acest an, nu ne putem sărbători ziua așa cum merită țara noastră. Suntem separați, dar chiar dacă nu putem fi alături unii de alții, sunt convins că inimile tuturor românilor bat astăzi la unison, cu speranța că viitorul va fi mult mai bun.
Dragi ieșeni, în viața fiecăruia dintre noi vine un moment în care simți că trebuie să dai înapoi ceva țării care te-a crescut. Am avut onoarea să vă reprezint la nivel de Guvern, din funcția de secretar de stat, iar în ultimii patru ani am muncit alături de dumneavoastră pentru a aduce un trai mai bun tuturor locuitorilor județului nostru. Ca președinte al Consiliului Județean, am avut ca prioritate creșterea nivelului de trai, dar și dezvoltarea de programe care să îi aducă acasă pe cei plecați în căutarea unei vieți mai bune peste hotarele țării. Mai sunt încă multe de făcut, dar am lăsat județul pe drumul cel bun, cu spitale modernizate sau în curs de modernizare, cu drumuri asfaltate la nivel european, cu școli și grădinițe modernizate în aproape toate comunele, cu rețele de utilități în plin proces de obținere de fonduri europene nerambursabile.
Iașul merită cu mult mai mult și îmi doresc să pun umărul la dezvoltarea județului în continuare, ca reprezentant al dumneavoastră în Parlamentul României. Modernizarea celui mai mare și mai important județ, în jurul capitalei istorice a țării, înseamnă, fără nicio îndoială, o obligație pentru fiecare om politic din această țară și pentru orice Guvern! Din acest motiv vă invit să votați echipa social-democraților ieșeni la alegerile parlamentare de duminică, 6 decembrie!
La mulți ani, România!
La muți ani, români!
La mulți ani, ieșenii!

 

 

Alte articole