7.4 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

Marele proiect de jumătate de miliard de euro: încep licitaţiile

A demarat prima licitaţie din uriaşul proiect de extindere a reţelelor de apă şi canalizare. Primul contract de lucrări vizează axa Voineşti-Gârbeşti-Ţibăneşti

Apavital a lansat prima licitaţie pentru atribuirea contractului de lucrări pe una dintre cele 11 axe de extindere a reţelelor de canalizare/epurare, respectiv de furnizare a apei potabile. Axa 8, Voineşti-Gârbeşti, a fost împărţită în două loturi, ambele pentru înfiinţarea reţelelor de canalizare. Primul, care vizează localitatea Voineşti, are drept obiectiv înfiinţarea unei asemenea reţele în lungime de 14.845 de metri şi instalarea a 9 staţii de pompare a apei uzate. La Gârbeşti, reţeaua va măsura în final 4.982 de metri şi vor fi montate de asemenea 9 staţii de pompare. Al doilea lot prevede reabilitarea Staţiei de epurare Ţibăneşti, al cărei emisar va fi pârâul Sacovăţ. În cadrul procedurii, primul lot a fost evaluat la 30 de milioane de lei, în timp ce al doilea porneşte de la o valoare estimată de 20,6 milioane de lei. Termenul de depunere a ofertelor este 22 iulie. Pentru primul lot, durata de execuţie este 20 de luni, iar pentru al doilea, 27 de luni: 6 luni proiectare, 18 luni pentru finalizarea lucrărilor, urmate de 3 luni pentru testare şi punere în funcţiune.

Contractul de finanţare pentru proiectul „Dezvoltarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Iaşi” a fost semnat la începutul anului. Valoarea totală este de 509,2 milioane de euro (inclusiv TVA). Beneficiarii de-a lungul celor 11 axe sunt locuitorii din 40 de unităţi administrativ-teritoriale, între care toate cele cinci oraşe din judeţ. Practic, până la sfârşitul anului 2023, 113 localităţi vor fi conectate la reţelele de canalizare şi de furnizare a apei potabile. Cele mai scumpe contracte de extindere a sistemului sunt Axa 3 laşi-Comarna-Costuleni-Dobrovăţ-Ciorteşti-Cozmeşti, 53,2 milioane de euro, Axa 6 Cristeşti-Tătăruşi-Valea Seacă-Lespezi, 52,1 milioane, şi sudul Zonei Metropolitane laşi, 48,7 milioane de euro. Investiţiile nu înseamnă doar reţeaua de conducte pentru alimentarea cu apă (extinsă cu 560 km) şi cea pentru canalizare (766 km), ci şi construirea de rezervoare (98), staţii de pompare a apei potabile (43), staţii de pompare a apei uzate (362) şi de epurare (5). Accentul este pus aşadar pe managementul apelor uzate, conform cerinţelor Uniunii Europene asumate în Tratatul de Aderare.

Sursa Ziarul de Iasi

Alte articole