7.4 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Managerul și directorul medical de la Spitalul Judeţean Suceava și-au prezentat demisiile

Doina Ganea Motan, directorul medical de la Spitalul Județean din Suceava, dar și Florin Filip, managerul unității, și-au prezentat miercuri seară demisiile din funcții, anunțul fiind confirmat de ministrul Sănătății.

Ministrul va lua o decizie în privința situației de la Spitalul Suceava joi dimineață.

În 21 martie, România afla că Suceava a devenit cel mai mare focar de coronavirus din ţară. La data aceea, în Spitalul Judeţean erau deja 11 cadre medicale şi zeci de pacienţi infectaţi. Situaţia escaladase deja, astfel că autorităţile nu au reuşit să afle nici până azi cine a fost pacientul zero. Ancheta epidemiologică s-a blocat înainte să înceapă.

De asemenea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a emis un comunicat, în care anunță că dosarul a fost declinat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, întrucât s-a constatat că în cazul infracţiunilor săvârşite cu intenţie depăşită care au avut ca urmare moartea unei persoane, competenţa de soluţionare revine procurorilor.

Continuarea pe Observator

Alte articole