5.5 C
Paşcani
sâmbătă, decembrie 10, 2022
Array

Majorări de preţ, cu scandal, pentru ştrandul din Paşcani

Preţurile de intrare la Ştrandul Municipal din Paşcani au fost majorate cu 150% , hotărârea urmând să intre în vigoare peste câteva zile, după avizul Prefecturii Iaşi. Hotărârea a fost luată în şedinţa de astăzi, doar cu votul consilierilor PSD, cu exceptia consilierului Benone Mihut, dupa îndelungi dezbateri pe acesta tema.

Primarul şi viceprimarul au susţinut că majorarea este necesară pentru acoperirea costurilor de exploatare a ştrandului, conform legii, estimate la cca 350 de milioane de lei vechi pe lună.

Mai mult acolo au fost făcute investiţii in ultima perioadă, care ar trebui să se regăsească în costul biletului.
În replică unii consilieri locali au susţinut ca tariful să rămâne neschimbat în acest an urmând ca majorarea să fie făcută începând cu anul viitor, după îmbunătăţirea condiţiilor prin realizarea de noi investiţii.
Alţii au cerut să e menţinute aceleaşi preţuri la biletele de intrare iar cei care doresc să închirieze şezlonguri să o facă contra-cost.
Au fost şi propuneri amuzante. De exemplu consilierul PPDD Ioan Danu a propus ca în incinta ştrandului să fie montate camere de luat vederi tocmai pentru a se ţine o evidenţă a celor care folosesc şezlongurile şi refuza să plătească, fără să ţină cont că cei care vin la ştrand, poate, nu vor să fie filmaţi în lenjerie intimă.
Spiritele sau încins spre sfârşitul dezbaterilor pe această temă atunci când un cetăţean din Paşcani, care asista la şedinţă, a vrut să intervină cu o precizare.

Este vorba despre Gabriel Sofian cel care a deţinut terasa de pe malul ştrandului. El a spus că acele costuri din componenţa preţului sunt nejustificate, o parte din ele fiind făcute doar la deschiderea ştrandului. În mod surprinzător viceprimarul şi secretarul Primăriei au solicitat că aleşii locali să voteze dacă Gabriel Sofian are sau nu voie să vorbească în cadrul şedinţei, încercând astfel să îi pună pumnul în gură.

Până la urma preşedintele de şedinţa i-a dat cuvântul pentru a-şi exprima punctul de vedere.
La finalul intervenţiei sale Gabriel Sofian a lăsat să se înţeleagă că a făcut plângere impotriva viceprimarului sub acuzaţia de trafic de influenta pentru modul cum a fost gestionata licitaţia pentru ocuparea spaţiilor comerciale de la ştrand.
Orizont.info

Alte articole

Ședință pentru amenajarea unei piste pentru biciclete în Hârlău

Ședință extraordinară vineri, 9 decembrie, în Hârlău. Aleșii locali...

Tradiții mironiste de Crăciun

C.P. Două evenimente care anunță sosirea Crăciunului sunt în...

Spectacol umanitar la Mogoșești-Siret, pe 16 decembrie

Spectacol umanitar la Mogoșești-Siret, pe 16 decembrie, de la...
Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow