7.4 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Mai multe accidente în zona Târgu Frumos, cu victime: pasagerul din dreapta a fost cel mai expus

Ninsorile din ultima vreme, dar şi carosabilul umed, au provocat mai multe accidente pe zona Târgu Frumos – Hârlău, accidente unde a fost vorba şi de intervenţia echipajelor SMURD şi SAJ Iaşi.

Două dintre accidente datorate şi neadaptării vitezei la carosabil s-au petrecut în apropierea localităţii Costeşti. La unul dintre acestea au rezultat trei victime care au necesitat îngrijiri medicale.

„O primă victimă este o femeie de 52 de ani, policontuzionată, femeia aflându-se pe scaunul din dreapta şoferului. Prezenta traumatism cranio-cerebral şi fractură piramidală nazală, drept pentru care a fost dirijată la Secţia ORL. O altă victimă localizată tot pe scaunul din dreapta şoferului este o femeie de 45 de ani. În urma accidentului, pacienta prezenta contuzie toraco-abdominală şi plagă pavilion stâng. A fost dirijată la Spitalul de Neurochirurgie. În cazul unui bărbat de 47 de ani, cu traumatism cranio-cerebral şi contuzie toraco-abdominală, nu a fost necesară internarea“, a declarat Diana Cimpoeşu, şef UPU SMURD Iaşi.

Sursa: ziaruldeiasi.ro

Alte articole