More

    MAI face din nou angajări din sursă externă

    Array

    Funcţionarii din Ministerul Afacerilor Interne anunţă că, în următoarea perioadă, ar urma să fie scoase la concurs încă 5.000 de posturi pentru specialişti şi agenţi de ordine publică în condiţiile în care MAI are un deficit de peste 16.000 de posturi după pensionările masive din sistem.

    Din cele aproximativ 5.000 de posturi care urmează să fie scoase la concurs, cele mai multe vor fi la Poliţia Română, structura cu cel mai mare deficit de personal. Încadrarea celor 5.000 de oameni ar putea fi cea mai mare campanie de angajări organizată vreodată de Ministerul Afacerilor Interne.

    Chiar şi după angajările masive atât a absolvenţilor Academiei de Poliţie şi a celor două şcoli de poliţie de la Câmpina şi de la Cluj cât şi a angajărilor din sursă externă a persoanlor care nu au absolvit unităţile de învăţământ administrate de MAI, deficitul de personal este de aproximativ 16.000 de posturi, arată biroul de presă al instituţiei.
    Continuarea pe dcnews

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Pascaniul se imprumuta pentru cofinantarea a patru proiecte incepute de administratia Pantazi

    Municipiul Pascani ar urma sa se imprumute cu 4 milioane de lei pentru confinantarea a patru proiecte din fonduri europene. Propunerea primarului Marius Pintilie...

    Discutii pentru sensuri giratorii, in loc de semafoare si despre sistematizarea cartierelor

    Administratia din Pascani vrea sa renunte la semafoare, din cauza problemelor tehnice aparute tot mai des, si sa le inlocuieasca cu sensuri giratorii. Anuntul...

    Școala Lunca va fi preluată din toamnă de Școala Gimnazială Iordache Cantacuzino Pașcani

    Incepand de anul scolar viitor, Scoala Gimnaziala Lunca si structura Blagesti vor fi arondate Scolii Gimnaziale Iordache Cantacuzino, de pe strada Stefan cel Mare...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI