14.1 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

Lupta unei mame pentru fiicele ei, ramase orfane de tata – FOTO

O mama din satul Topile, comuna Valea Seaca, in varsta de 39 de ani, isi creste singura cele doua fete, dupa ce sotul ei a murit in urma cu cateva luni. Situatia este cu atat mai tragica, tinand cont si de faptul ca cele trei suflete traiesc zi de zi intr-o camaruta mica si saracacioasa, care tine locul si de bucatarie sau dormitor.

Cele doua copile, Nicoleta in varsta de 15 ani si Florentina de 11 ani, merg la scoala si invata bine.

Sursa foto Facebook

Venitul lunar este de circa 600-700 de lei, bani care se strang din ajutorul social si alocatiile fetelor. Se cheltuie rapid pe mancare, utilitati si lucrurile necesare de zi cu zi.

In aceeasi curte locuieste si soacra femeii ramasa vaduva. Plange zi de zi pentru nepoatele ei care au ramas fara tata si isi frange mainile ca nu le poate ajuta mai mult. Este bolnava si are o pensie mica.

Chiar daca viata i-a oferit multe greutati, mama Anisoara incearca sa le duca pe toate. Lupta este cu atat mai apriga, cu cat isi doreste un viitor mai bun pentru fetele ei. De curand, necazul ei a ajuns pe retelele de socializare, iar oameni cu suflet mare i-au sarit in ajutor. I-au adus alimente, bani si electrocasnice.

De curand a primit promisiunea ca i se va dona si o bucata de pamant, unde sa isi construiasca o locuinta cu doua camere.

Toate acestea au fost posibile datorita postarilor de pe Facebook, in spatele carora se afla Iuliana Cosmescu si Andreea Grosu, doua femei care isi doresc sa ajute cat mai multe persoane aflate in necaz.

Au inceput timid cu prezentarea cazului, iar apoi, internautii au reactionat pozitiv.

Spera sa reuseasca sa adune si ceva materiale de constructii, pentru ca familia ramasa fara tata sa isi poata ridica un nou acoperis deasupra capului.

Cei care vor sa ajute in acest caz, pot afla mai multe informatii de pe grupul de Facebook „Donatii Pascani” sau pot lua legatura cu mama, Anisoara Davidoaia, la nr. de telefon 0754.784.745.

 

Alte articole