14.1 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

Luna iulie se încheie cu ploi, dar în august ar putea fi caniculă și temperaturi extreme, anunţă meteorologii

Iulie se încheie cu potop. În cea mai ploioasă vară din ultimii opt ani, când nu a trecut o zi fără să plouă undeva în România, sunt noi situaţii dramatice. În august însă, canicula ar putea lua locul ploilor, estimează meteorologii. Iar temperaturile mari ar putea dura până în septembrie.

În ultimele zile ale lui iulie, ba chiar și în primele zile de august, ploile vor fi prezente în majoritatea regiunilor țării. Situația se va schimba luna viitoare, după primele zile, estimează metorologii.

”E posibil să avem zile care să aibă aspect de caniculă, adică temperatura maximă să depăşească 35 de grade Celsius”, spune climatologul Roxana Bojariu, de la ANM.

Specialiştii spun că circulaţiile fronturilor atmosferice se vor inversa luna viitoare, pe teritoriul Europei. Astfel, zonele în care a plouat în primele două luni ar putea fi afectate de secetă. Situaţia s-ar putea prelungi până în luna septembrie.

Continuarea pe Observator 

Alte articole