11.3 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

Lucrari de modernizare pe DN2 Motca – Cristesti si pe tronsonul Blagesti – Pascani

Sectia de Drumuri Nationale Iasi, parte a Directiei Regionale de Drumuri si Poduri Iasi a prezentat intr-o sedinta bilantul activitatilor desfasurate in 2018 si planurile pentru acest an. La intrunire a participat si prefectul judetului, Marian Serbescu, care intr-o postare pe Facebook, a precizat ce lucrari importante vor avea loc in acest an.


În ceea ce privește anul 2019, la nivelul județului Iași urmează să fie implementate câteva proiecte foarte importante precum:

1. În cursul acestui an se va turna covor asfaltic nou pe tot tronsonul de drum european 85 cuprins între zona Trei Iazuri, limită județul Neamț, și până la intrarea în Valea Lupului. Lucrările au fost împărțite în trei sectoare egale ca distanță pentru ca investiția să fie finalizată în cel mai scurt timp posibil.

2. O altă investiție care va avea un impact pozitiv pentru șoferi vizează câteva poduri amplasate pe drumuri naționale. Astfel, în acest an urmează ca podul de la Sârca, de pe drumul european, să fie extins astfel încât circulația auto să nu mai fie ”gâtuită”. Lucrări similare vor fi executate la podurile situate pe DN 24C zona Cârniceni. În prezent, aceste poduri pot fi traversate doar de mașini care circulă pe un sens de mers, fiind amplasate indicatoare rutiere care stabilesc prioritatea la traversare.

3. Tot în acest an vor fi luate măsuri suplimentare de punere în siguranță a trecerilor de pietoni din zona Valea Lupului. Limitatoarele de viteze (spinările de măgar) vor fi realizate din asfalt, iar înainte de trecerile de pietoni se va aplica un asfalt special, de culoare roșie și cu o aderență sporită.

4. Și tronsonul din DN 2 care traversează județul (localitățile Moțca – Cristești) va beneficia de lucrări ample de modernizare,

5. Alte lucrări programate pentru acest an vizează șoseaua de centură, de la intersecția cu drumul european și până la rondul de la Valea Ursului sau tronsonul Blăgești – Pașcani.

Felicitări tuturor celor care lucrează la Secția Drumuri Naționale Iași pentru activitatea desfășurată în anul 2018 și mult succes în acest an!” a precizat reprezentantul Guvernului.

Sursa foto FACEBOOK Marian Serbescu

Alte articole