More

    Locuri de muncă la primării din judeţul Iași

    Array

    Zeci de locuri de muncă în instituţii publice au fost scoase la concurs în ultima săptămână. Potrivit portalului guvernamental posturi.gov.ro, în sistemul administrativ sunt disponibile 13 joburi.

    Cele mai multe dintre acestea sunt la primării din judeţ precum Podu Iloaiei (un muncitor necalificat), Moţca (un muncitor), Scobinţi (doi consilieri şi un inspector), Gropniţa (un şofer microbuz şcolar), Mirosloveşti (doi şoferi, un cantonier), Rediu (un muncitor necalificat) şi Dagâţa (un referent). Alte trei posturi sunt la Căminul de pensionari „Sf. Cuv. Parascheva“ (un asistent medical generalist) şi Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Golăieşti – Ungheni (un administrator şi un asistent social).

    Totodată, Opera Naţională Română Iaşi caută doi referenţi de specialitate, iar Administraţia Bazinală de Apă Prut – Bârlad (un hidrolog). În sistemul educaţional, angajări au anunţat Universitatea Tehnică „Gh. Asachi“ (un administrator financiar), Universitatea „Al. I. Cuza“ (un muncitor necalificat şi un programator), Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir“ (un paznic şi un îngrijitor), Liceul Tehnologic Economic de Turism (un îngrijitor şi un paznic) şi Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu“ (un îngrijitor şi un mânuitor carte).
    Continuarea pe Ziarul de Iasi

    Ce părere ai?

    Related Articles

    15 IANUARIE – ZIUA CULTURII NATIONALE

    Ziua Culturii Naţionale a fost marcată pentru prima dată la 15 ianuarie 2011, adică în urmă cu 10 ani. Data la care se sărbătoreşte...

    Preotul prins în prag de comă alcoolică la volan a fost scos din Biserică

    Preotul Pavel Pavel din Ruginoasa a fost prins băut la volan cu o alcolemie de  0.93 mg/l în aer expirat @ După  aceea, Mitropolia...

    Cum va funcționa sistemul de garanție în cazul sticlelor și dozelor de aluminiu cumpărate

    Barna Tanczos, ministrul Mediului, a explicat cum va funcționa sistemul de garanție – returnare a ambalajelor din plastic, sticlă și aluminiu care de obicei...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI