8 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Locuințe sociale noi, pentru două familii din Târgu Frumos

Administrația locală din orașul Târgu Frumos are în plan o nouă investiție care își propune să ofere sprijin pentru două familii din medii defavorizate. Astfel, se dorește construirea unei locuințe sociale de tip duplex pe strada George Coșbuc.

Proiectul a fost aprobat în cursul ședinței de Consiliu Local de ieri, 29 iulie.

Potrivit celor spuse de primarul orașului, Ionel Vatamanu, s-a luat această decizie după ce cele două familii care locuiesc într-un imobil aflat în administrarea Direcției Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, riscă să fie evacuate.

Precizăm că, în cursul anului trecut, administrația locală din Târgu Frumos a mai construit circa 16 astfel de locuințe pe strada George Coșbuc, iar, tot în zonă, ar urma să fie ridicate alte cinci astfel de construcții care să fie închiriate familiilor cu venituri mici.

Alte articole