More

    Loby parlamentar pentru doua scoli, din Miroslovesti si Tatarusi

    Array

    Zilele trecute, in plenul sedintei Senatului senatorul pascanean Florin Constantinescu a adresat doua intrebari Ministerului Educatiei si Cercetarii, cu privire la investitilor abandonate din lipsa de bani desi se afla aproape de finalizare de la Şcoala de Arte şi Meserii din Mirosloveşti şi la Grădiniţa din satul Pietrosu, comuna Tătăruşi. Parlamentarul pascanean a atras atentia ca Guvernul trebuie sa asigure finantarea necesara pentru finalizarea lucrarilor pe motiv ca administratiile locale nu au bani de la bugetul local.

    ,,În cazul Şcolii de Arte şi Meserii de la Mirosloveşti, valoarea totală a proiectului este de 995.940 lei, lucrările executate şi decontate până în prezent fiind în valoare de 650.000 lei. Valoarea necesară finalizării investitţiei este de 345.940 lei. Din lipsa finanţării, lucrările de au fost sistate încă din 2008, din acest an elevii învăţând în două schimburi şi ajungând acasă târziu, parcurgând distanţe cuprinse între 2,5 km – 3 km.
    Acelaşi aspect este subliniat şi în cazul Grădiniţei din satul Pietrosu, comuna Tătăruşi. Valoarea lucrărilor executate este de 312.880 lei, iar valoarea rămasă de executat este de 498.040 lei. Investiţia se deteriorează pe zi ce trece, pereţii stând descoperiţi sub intemperii…,

    se arata intr-un comunicat de presa transmis pe adresa redactiei noastre.

    Totodata senatorul păşcănean a prezentat o declaraţie politică în plenul Parlamentului, intitulată Creşterea economică a României şi absorbţia de fonduri europene.
    ,, …Pentru a avea o creştere economică de peste 3%, care să se întindă pe o perioadă mai lungă, România are nevoie de investiţii străine de peste 5 mld. euro pe an o absorbţie a fondurilor europene de peste 3 mld. euro pe an, un flux al remiterilor de peste 5 mld. euro şi o deblocare a creditelor cu un ritm de peste 10-15% pe an.
    Comparând situaţia absorbţiei de fonduri europene din Guvernarea Boc şi guvernarea Ponta, Florin Constantinescu a declarat că “USL a reuşit să atragă în cele câteva luni tot atâtea fonduri cât a reuşit Guvernul PDL într-un an de zile. În 3 ani de zile, Guvernul potocaliu a atras doar 7,5% din suma totală destinată României. Guvernul USL a reuşit să crească rata de absorbţie de la 7,5% la 10%. Să nu mai punem la socoteală şi faptul că a trebuit să dregem busuiocul în urma Guvernului PDL, adică să reparăm greşelile făcute de această guvernare…”.

    Orizont.info

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Biblioteca din Târgu Frumos se mută în sediu nou. Două etaje pentru instituția de cultură

    Biblioteca „Universul Cunoasterii” din Targu Frumos va avea un nou sediu. Decizia a fost luata in cadrul ultimei sedinte de Consiliu Local al orasului,...

    Pompierii au dat jos 200 kg de tencuială, ce era să cadă de pe pereții blocului PTTR din spatele Poștei Deal

    Pompierii pascaneni au fost chemati joi, 25 februarie a.c., de catre un cetatean care a observat ca la etajul patru al blocului PTTR din...

    Monica Berescu, deputat USRPLUS: “ Plafonarea salariilor din sistemul bugetar echilibrează financiar bugetul de anul acesta”.

    Ne aflăm în situația în care statul român consumă mai mult decât își permite. Problema lipsei banilor din bugetul statului e una de zeci de...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI

    Înapoi
    Discuta pe Facebook
    Discuta pe Whatsapp