More

    Lista investițiilor continua la Tătăruși: se lucrează la Căminul Cultural

    Array

    Lista investițiilor continua la Tătăruși: se lucrează la Căminul Cultural

    O clădire importantă a intrat în reablitare. Este vorba despre căminul cultural din Tătăruși care, în câteva luni trebuie să fie dată în folosință, adică lucrările să fie finalizate. Administrația locală are în această perioadă o listă cu ce investiții trebuie făcute în comună. O parte dintre ele vor fi inaugurate în următoarele luni.

    Căminul cultural “Alexandru Vasiliu” din Tătăruși a intrat în plin proces de reabilitare, modernizare și dotare cu mobilier specific, stații de amplificare, cortine etc. Locul unde se desfasoara sute de evenimente va fi dat în folosință anul viitor, termenul de execuție a lucrărilor fiind de 3 mai 2017, însă administrația locală spera ca lucrările să se finalizeze mai repede. Banii sunt de la Guvern și bugetul local.

    Evenimentele artistice programate în această perioadă se desfășoară la Muzeul Satului și la Căminul Cultural din satul Iorcani, locații recent renovate și modernizate prin Programul  Companiei Național de Investiții cu cofinanțare de la primăria Tătăruși.

    La Căminul Cultural „Alexandru Vasiliu” pe lângă activitățile cultural artistice au loc și trei festivaluri. Unul face referire la festivalul folcloric pentru copii și tineret  “De la moșii noștri noi am învățat”, un altul este “Zilele Rezervației Forestiere” Tătăruși și Festivalul cu tradiții și obiceiuri de iarnă.

    Căminul din centrul comunei Tătăruși a fost ultima dată consolidat în anii ’60.

    Menționăm că Tătăruși mai este denumită Bucovina Mică, iar comuna este una dintre cele mai frumoase din zonă, cu școli și grădinițe modernizate, asfalt, parcuri de recreere și pentru copii, iluminat cu panouri solare.

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Scandalul comisiilor de specialitate: Consilierul Ratoi refuza sa munceasca! Cum sunt si cum ar trebui sa fie impartite mandatele

    Un subiect care aparent nu are legatura cu agenda publica a cetatenilor a starnit un scandal de amploare intre reprezentantii puterii si cei ai...

    15 IANUARIE – ZIUA CULTURII NATIONALE

    Ziua Culturii Naţionale a fost marcată pentru prima dată la 15 ianuarie 2011, adică în urmă cu 10 ani. Data la care se sărbătoreşte...

    Preotul prins în prag de comă alcoolică la volan a fost scos din Biserică

    Preotul Pavel Pavel din Ruginoasa a fost prins băut la volan cu o alcolemie de  0.93 mg/l în aer expirat @ După  aceea, Mitropolia...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI