12.4 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Lista drumurilor din județ pentru care se cer 100 milioane de euro prin PNDL 3

Consiliul Judeţean (CJ) a pregătit o primă listă de proiecte care să fie finanţate prin programul care a dus la ruperea alianţei PNL-USR: Programul Naţional de Investiţii (PNI), aşa-numitul „PNDL 3“. Este vorba despre 12 tronsoane de drum judeţean care însumează peste 110 km. Pentru aceste investiţii, CJ solicită o finanţare de peste 90% din valoarea totală: aproape 100 milioane euro, în condiţiile în care cofinanţarea locală ar fi de circa 10 milioane euro. Toate tronsoanele de drum au proiecte şi devize tehnice. Pentru a putea solicita banii necesari, CJ trebuie să adopte o hotărâre prin care să dea undă verde depunerii cererii de finanţare. Astfel, pentru fiecare dintre 12 tronsoane de drum, plenul va adopta poimâine o decizie în acest sens.

Cel mai mare proiect, de circa 15 milioane euro, vizează modernizarea a 29 km din DJ 249D, care are următorul traseu: intersecţie DJ 249E – Moreni – Prisăcani – Măcăreşti – Grozeşti – intersecţie DJ 244F. Intervenţia propusă de CJ începe de la km 7 şi până la km 36. În cadrul proiectului vor fi refăcute 18 podeţe şi un pod.

La polul opus, se află un tronson de doar 1,5 km propus de CJ pentru modernizare, fiind vorba despre prima porţiune a DJ 208I de pe traseul Blăgeşti (DN 28A) – Criveşti – Vânători. În acest caz, investiţia se ridică la 2 milioane euro.

Celelalte lucrări sunt propuse pe drumuri precum: DJ 201C (limită judeţ Neamţ – Răchiteni – intersecţie DN28, un tronson de cca 6 km), DJ 207A (limită judeţ Neamţ – Storneşti – Bocniţa – Popeşti – cca 7 km), DJ 249 (Hermeziu – Vladomira – cca 3 km), DJ 248 (limită municipiu Iaşi – intersecţie centura Iaşi – cca 3 km), DJ 244D (limită judeţul Vaslui – Dolheşti – Ciorteşti – Coropceni – intersecţie DN 24 – circa 7 km), DJ 249D (intersecţie DJ 249A Cristeşti – intersecţie DJ 249E Ţuţora – circa 8 km), DJ 280 (Strunga – Oţeleni – lim. jud. Neamţ –Zece Prăjini – Dagâţa – lim. jud. Vaslui – cca 12 km), DJ 282 (intersecţie DN 24C – Bivolari – Traian – Spineni – intersecţie DJ 282F, cca 13 km), DJ 282A (Popricani – Larga Jijia, cca 10 km), DJ 282D (Potângeni – Româneşti – Podu Iloaiei – Scobâlţeni – Popeşti – Mădârjac, cca 6 km) şi DJ 282E (DN 28 Bălţaţi – Lungani – Sineşti – Mădârjac – Runcu – Poiana de Sus – Ţibana, circa 6 km).

Alte proiecte de hotărâre incluse pe ordinea de zi a şedinţei care se va desfăşura miercuri fac referire la: începerea demersurilor pentru concesionarea unui teren de 2,3 hectare din Manta Roşie (unde se află Casa Călăului), demararea procedurilor pentru selecţia membrilor Consiliului de Administraţie de la Aeroport, realizarea unor lucrări la spitale, cuantumul tarifelor practicate de muzee de sub autoritatea CJ, aprobarea unor credite de angajament în cazul unor investiţii publice viitoare, realizarea unui site pentru publicaţia „Vestea Iaşului“, organizarea şi desfăşurarea analizei noilor proiecte de management la instituţii de cultură din subordine, alocare de fonduri pentru biserici şi, nu în ultimul rând, o rectificare bugetară.

sursa zdi

Alte articole