19.5 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

Lista completă a persoanelor care se pot vaccina anti Covid-19 în etapa a doua

Guvernul a aprobat în ședința de miercuri Hotărârea prin care noi categorii de persoane sunt eligibile pentru etapa a doua a campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19.

Astfel, potrivit documentului, casierii și ceilalți lucrători din magazinele de retail alimentar, personalul navigant român maritim și fluvial, personalul român care își desfășoară activitatea pe platforme marine (eoliene, gaz, petrol), personalul român care își desfășoară activitatea pe unități mobile de foraj marin (nave tip FPSO și nave tip FSU) au dreptul de a se vaccina în etapa a doua.

Tot în etapa a doua sunt cuprinse și persoanele încadrate într-un grad de handicap, persoane imobilizate, persoane imunodeprimate, dar și însoțitorii acestora și persoanele care locuiesc la același domiciliu cu acestea, precum și persoanele fără adăpost.

Categorii sociale cuprinse în etapa a doua a campaniei naționale de vaccinare:

– persoane încadrate într-un grad de handicap, persoane imobilizate, persoane imunodeprimate, însoțitorii acestora și persoanele care locuiesc la același domiciliu cu acestea
– persoane fără adăpost
– casierii și ceilalți lucrători din magazinele de retail alimentar.
– personalul navigant român maritim și fluvial;
– personalul român care își desfășoară activitatea pe platforme marine (eoliene, gaz, petrol)
– personalul român care își desfășoară activitatea pe unități mobile de foraj marin (nave tip FPSO și nave tip FSU).
– personalul care lucrează în domeniul pompelor funebre, direct implicat în manipularea cadavrelor umane;
– personalul din cadrul direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului/serviciul public de asistență socială care își desfășoară activitatea în relație directă cu beneficiarii, asistenții maternali, asistenții personali și asistenții personali profesioniști;
– persoanele care asigură asistență medicală și socială persoanelor prevăzute la pct.(iii) al lit.a);
– personalul din administrația publică locală;
– lucrătorii din agricultură și din industria alimentară de alimente esențiale;
– personalul din Administrația Națională de Meteorologie
– membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare de carieră și reprezentanțelor organizațiilor internaționale din România, inclusiv membrii de familie care îi însoțesc, deținători de cărți de identitate special emise de Ministerul Afacerilor Externe;
– personalul civil și militar care urmează să execute misiuni în afara teritoriului național, inclusiv membrii de familie care îi însoțesc la post, anterior plecării în misiune;
– inspectorii sociali și personalul care își desfășoară activitatea în relația directă cu beneficiarii din cadrul Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială și a structurilor subordonate acestora.
-personalul Curții de Conturi a României și ai camerelor de conturi judeţene şi a municipiului Bucureşti
– personalul din cadrul aparatului central și local al Consiliului Concurenței
– sportivii componenți ai loturilor naționale sau ai loturilor olimpice, sportivii calificați individual la jocurile olimpice precum și staful tehnic care participă la pregătirea acestor sportivi;
– personalul sanitar veterinar care lucrează în cabinete medicale veterinare.

Sursa Stirile PRO TV 

Alte articole