10.1 C
Paşcani
duminică, noiembrie 28, 2021

Liberalii reiau procedura de demitere a managerului de la salubritate. Au aflat cine este trădătorul dar “ lucrurile se spală in familie”

Edilul municipiului si consilierii care asigura majoritatea in legislativul pascanean nu renunță la demersurile de schimbare din funcție a managerului de la societatea de salubritate si transport public local. In cadrul conferinței săptămânale de presa, primarul a spus ca va reveni cu proiectul de hotărâre pentru demiterea actualei conduceri si numirea unui director interimar pana la organizarea unui concurs, cel mai probabil in ședința ordinara de la sfârșitul lunii. Marius Pintilie susține, in continuare, ca demersul sau este legal, desi in ședința trecută consilierii din opoziție au arătat ca ar fi vorba de o execuție politica si ca vor ataca in instanță hotărârea, iar managerul demis ar putea obține despăgubiri de la bugetul local.

Proiectul de demitere a conducerii de la salubritate nu a obținut suficiente voturi după ce unul dintre consilierii liberali a votat împotriva. Marius Pintilie, președintele PNL Pașcani susține ca știe cine este persoana respectiva si care au fost cauzele dar a refuzat sa spune numele lui si dacă va fi sanctionat, pe motiv ca lucrurile se spală in familie. El a subliniat ca astfel de derapaje nu vor mai avea loc.

In momentul in care i s-a atras atenția ca PNL nu este o societate privata si ca astfel de informații ar trebui sa fie publice, edilul municipiului a avut o reacție nepotrivita la adresa jurnalistului de la BIT TV iar administratorul public, Claudiu Bodoasca, a sustinut ca partidul nu este o entitate publica, desi in articolul 2 din statut se arata ca” PNL este persoană juridică de drept public.

Primarul Marius Pintilie vrea sa demită atât Consiliul de Administratie cât si pe managerul societății CLP Ecoserv SRL, pe motiv ca sunt prea multi administratori si trebuie făcute economii. In realitate indemnizațiile membrilor CA sunt de de doar 400 lei luna, iar noul manager va câștiga un salariu de 9432 lei. Funcția de manager interimar ar urma sa fie preluată de Dumitru Chioariu, un inginer care a lucrat la regia de termoficare, RAGCL Pașcani, la propunerea consilierilor PNL. Validarea a fost făcută in ședința de la sfârșitul lunii trecute.
Sicnon

Managerul societății , Leonard Ursu susține ca legislativul local nu are motive sa îl demită si ca demersul primarului are caracter politic. Leodard Ursu a arătat in cadrul emisiunii “Pulsul Zilei” ca societatea CLP Ecoserv a încheiat anul trecut cu profit, cca 300 000 lei, cea mai buna situație financiară de pana acum, iar datoriile istorice au fost achitate aproape integral. De asemenea al a anunțat ca va deschide un proces pentru anularea hotărârii si pentru a obține despăgubiri si a cerut ca proba, minuta ședinței. Leonard Ursu a atras atenția ca nu este vorba de o reorganizare a societății , din SRL in SRL ci de o încercare de înlăturare abuziva a conducerii a societății in contextul in care mai are un an din contractul de mandat. El a respins acuzatiile consilierilor din opoziție, ca societatea ar avea probleme financiare si a prezentat dovezi in acest sens.

Proiectul pentru demiterea conducerii de la salubritate vine la scurt timp după ce societatea a dat in judecata Primăria Pașcani pentru neachitarea unor facturi, de aproape 90 000 lei.
Noua conducerea a Primăriei a încercat sa blocheze activitatea societății CLP Ecoserv pentru a demonstra ca managerul este incompetent si ca trebuie schimbat.
Administratia locală a refuzat la plata o parte din facturile pentru transportul elevilor si au fost contestate situațiile de lucrări, mai ales cele pentru maturatul stradal. Tot din cauza Primăriei, CLP Ecoserv nu a reușit sa obțină licența pentru serviciile de deszăpezire si nu au început lucrările de dezinsecție.
Leonard Ursu este membru PSD si a fost consilier local din partea aceleiași formațiuni politice. A fost numit la conducerea societății de salubritate, in octombrie 2017, iar in aprilie 2018 a preluat funcția de manager in urma susținerii unui concurs.
Contractul a fost încheiat pentru o perioada de patru ani de zile si mai este valabil încă un an de zile. Din acest motiv inițiativa primarului, dacă va fi votată, ar putea avea ca efect, prejudicii materiale/daune interese decontate de la bugetul local.

DE LA ACELAȘI AUTOR

Elevii pășcăneni ar putea avea, din nou, transport gratuit. Administrația locală a anunțat ca lucrează la un proiect de hotărâre în acest sens

Dupa luni de zile de asteptare, este posibil ca elevii pascaneni sa poate beneficia din nou de...

Garaje dărâmate la cererea Primăriei. Când vor fi aplicate măsuri similare și societății primarului?

Garajele construite ilegal de pe strada Zimbrului din Pascani au inceput sa fie daramate. Unul a fost...

Dictatura: Jurnalistii care refuza sa “prezinte informatiile asa cum le-au fost furnizate de reprezentantii Primariei Pascani”, nu vor fi acreditati

Jurnalistii care refuza sa “prezinte informatiile asa cum le-au fost furnizate de reprezentantii Primariei municipiului Pascani” urmeaza...

Primaria Pascani nu mai ridica deseurile vegetale. Cetatenii trebuie sa le transporte la sere, cu masinile proprii sau sa plateasca societatii CLP Ecoserv

Vesti neplacute pentru pascanenii care locuiesc la case si pentru asociatiile de proprietari de la blocuri. De...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI