16.3 C
Paşcani
miercuri, aprilie 17, 2024

Legislativul pășcănean o nouă ședință la sfârșitul lunii. Proiect de majorare a salariilor din Primărie

Legislativul pășcănean este convocat din nou în ședință, de această dată ordinară, pe 30 iunie, de la ora 10.

Pe ordinea de zi sunt înscrise 15 proiecte de hotărâre, trei inițiate de viceprimarul, Cristian Rățoi, iar restul de edilul municipiului. Ședința va începe cu o serie de proiecte privind modificarea bugetelor municipiului, repartizarea unei locuințe sociale, precum și schimbarea destinațiilor unor terenuri.

În aceeași ședință, este supusă aprobării noua grilă de salarizare pentru funcțiile publice și contractuale de la Primăria Pașcani. Conform documentului, salariile urmează să fie majorate cu o medie de 10%.

De asemenea, executivul propune și modificarea și completarea de activități culturale, sportive și educative, programate până la sfârșitul anului precum și programul de activități al Casei de Cultură Pașcani.

Pe ordinea de zi se mai află și proiectul prin care consilierii sunt chestionați din nou dacă își asumă sau nu responsabilitatea organizării licitației pentru distribuirea produselor pentru elevi prin Programul Cornul și Laptele.

Alte articole