6.5 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

Legea privind carantina, adoptată în Camera Deputaților. În ce condiții vor fi internați pacienții și când se impune izolarea

Camera Deputaților a adoptat, joi seară, proiectul de lege prin care este instituită carantina și izolarea, cu 266 de voturi „pentru”, 11 „împotrivă” și 8 abțineri. Față de varianta inițială, documentul a suferit modificări substanțiale. Astfel, cei care vor fugi din carantină sau izolare vor fi băgați în carantină instituționalizată pe cheltuiala proprie, prevedere eliminată inițial de PSD.

Ce presupune carantina și izolarea, conform modificărilor din Comisia Juridică

Conform amendamentelor depuse de PSD carantina se va institui asupra persoanelor suspecte de a fi infectate sau purtătoare ale unui agent patogen în spaţii special desemnate de către autorităţi, la domiciliu sau în locaţia declarată de către persoana carantinată stabilita prin decizie motivată a Direcției de Sănătate Publică pentru fiecare persoană identificată, decizie care va conține mențiuni cu privire la data si emitentul actului, numele si datele persoanei carantinate, durata măsurii si calea de atac prevăzută de lege.

Totodată, izolarea prevede separarea fizică a persoanelor afectate de o boala infectocontagioasă sau a persoanelor purtătoare ale unui agent patogen, la domiciliu sau într-o unitate sanitară, în vederea monitorizării stării de sănătate și aplicării unui tratament pe baza consimțământului persoanelor si numai daca acest tratament se impune, în scopul vindecării și  reducerii gradului de contagiozitate.

Pentru persoanele asimptomatice, purtatoare de agent patogen, izolarea se va realiza la domiciliu sau locația declarată, cu exceptia situatiilor în care, pe baza datelor știintifice oficiale referitoare la tipul agentului patogen, calea de transmitere, și rata de transmisibilitate, se impune izolarea acestor persoane în unitățile sanitare, prevăzute prin hotărâre a Guvernului.

În situaţia în care, într-un caz individual, un medic constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară, acesta poate decide carantinarea persoanei în unitatea sanitară şi informează direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti, pentru maxim 24 de ore.

Autoritățile publice centrale sau locale au obligația de a asigura necesarul de hrană, tratament, precum și livrarea acestora pentru persoanele aflate în carantină sau izolare la domiciliu, în condițiile în care persoanele se află în imposibilitatea de a-și asigura procurarea acestora. Cheltuielile ocazionate vor fi suportate din bugetul Ministerului Sănătății.

Persoanele care nu au respectat măsura de carantina la domiciliu sau în locaţia declarată au obligaţia de a suporta cheltuielile carantinării în spaţiile special desemnate. Cheltuielile ocazionate cu carantinarea se suportă de către Ministerul Sănătăţii, din bugetul aprobat cu această destinaţie şi se recuperează de la persoanele obligate a le suporta.

În situația în care, într-un caz individual, un medic pe baza examinărilor clinice și paraclinice constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară informeaza Directia de Sanatate Publica care poate decide izolarea persoanei în unitatea sanitară prin act individual. Decizia va conține mențiuni cu privire la data si emitentul actului, numele si datele persoanei izolate, durata măsurii si calea de atac prevăzută de lege.

Bunurile suspecte de a fi contaminate, sunt carantinate până la decontaminare sau distrugere, după caz, conform prevederilor legale in vigoare. Decizia de carantinare este un act administrativ și va fi comunicată persoanei al cărui bun se carantinează. Procedura de aplicare a măsurii de carantinare a bunurilor se stabilește prin ordin al Ministrului Sănătății. Nu pot fi carantinate bunurile de folosință personală aparținând persoanelor internate sau aflate în carantină sau izolare. În cazul distrugerii bunurilor, proprietarul acestora va fi despăgubit, din bugetul Ministerului Sănătății.

Pe durata instituirii măsurilor în domeniul sănătății publice, în situații de risc epidemiologic și biologic, conducătorii instituțiilor implicate pot dispune detașări pe durată limitată, de maxim 30 de zile, a personalului medical, paramedical și auxiliar specializat, prin ordin al ministrului sănătății, al Comandantului acțiunii sau, după caz, al conducătorului instituției.

CONTINUARE PE DIGI24.RO

Alte articole