More

    Legea amenzilor se înăspreşte. Şoferii care nu plătesc sunt executaţi silit sau muncesc în folosul comunităţii

    Array

    Şoferii nu vor mai putea fenta atât de uşor amenzile primite pentru încălcarea regulilor de circulaţie, pentru că vor primi plicul cu procesul-verbal la domiciliu şi vor fi obligaţi să semneze confirmarea de primire. Dacă refuză acest lucru, şoferii rău-platnici vor fi executaţi silit de către Fisc, iar dacă şi această metodă eşuează, ei vor fi trimişi în judecată şi vor putea fi condamnaţi la muncă în folosul comunităţii. Şoferii străini vor putea achita amenzile şi la ieşirea din România, în punctele de trecere a frontierei.

    Pe de altă parte, Poliţia va fi obligată să trimită amenzile în maximum 2 luni de la constatare, altfel acestea se prescriu. Prevederile sunt cuprinse într-un proiect de lege al Ministerului Afacerilor Interne, care reglementează cooperarea poliţienească în domeniul rutier, la nivel UE.

    Proiectul de lege care prevede că şoferii români nu vor mai putea ignora amenzile primite în alte state UE, pentru că poliţiştii îşi vor interconecta registrele rutiere la nivelul UE, modifică şi legea românească privind amenzile, stabilind o procedură clară. Modificarea vine în contextul în care gradul de colectare a amenzilor privind contravenţiile la Codul Rutier este la un nivel ridicol în România, de aproximativ 25%, ceea ce prejudiciază bugetele locale de un venit important.

    În prezent, şoferii pot ignora amenzile primite prin Poştă, fie neprezentându-se la oficiul poştal să ridice recomandata, fie ignorând pur şi simplu amenda. Amenzile acumulate trebuie plătite obligatoriu doar în momentul în care autovehiculul este vândut unui alt proprietar.

    Astfel, proiectul de lege prevede că, dacă un şofer refuză să ridice plicul cu amenda de la Poştă sau refuză să semneze confirmarea de primire a plicului la domiciliu, atunci o copie a amenzii va fi afişată în plic închis la domiciliul şoferului contravenient. Dacă adresa şoferului nu mai este valabilă, plicul cu amenda se va afişa la avizierul Primăriei localităţii respective.

    Dacă şoferul nu plăteşte amenda în termen de 30 de zile de la primirea confirmată a procesului verbal, atunci se pune în mişcare executarea silită. Dacă ANAF eşuează în această tentativă timp de un an de la declanşarea procedurii, atunci va fi sesizată instanţa, pentru a dispune o perioadă de muncă în folosul comunităţii pentru şoferul rău-platnic.

    Continuare pe Gandul.info

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Bărbat de 49 de ani, găsit mort într-o pădure din preajma comunei Sirețel

    Un barbat in varsta de 49 de ani din comuna Siretel si-a gasit sfarsitul intr-o padure din apropiere. Localnicul ar fi plecat dupa lemne....

    Noi prevederi la nivel național, în contextul alegerilor de duminică – DOC

    Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat astăzi, 4 decembrie 2020, Hotărârea numărul 56. Principalele prevederi și propuneri ale Hotărârii sunt: - Actualizarea listei statelor...

    Noul primar pune piedici ziariștilor care îl critica. Răspunde la întrebări doar o data pe săptămână și blochează apelurile telefonice

    Noul primar al municipiului Pașcani evita sa numească un purtător de cuvânt al instituției.  În cadrul unei conferințe de presa,  Marius Pintilie  a spus...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI