More

    Lansare de carte și inaugurare grădiniță la Tătăruși

    Array

    Evenimentul cultural deosebit la Tătăruși. Ieri, 26 iunie a avut loc o lansare de carte “Monografia Şcolii din Tătăruși” scrisă de Vasile Amariei. Lucrarea are în prim plan dascălii şi elevii de onoare ai unităţii de învăţământ care au făcut cunoscut numele comunei în toată ţara. Lansarea a a avut loc la Muzeul satului, începând cu ora 10.00.

    Tot în cadrul evenimentului, participanţii au putut vizita Muzeul din Tătăruși, recent reorganizat. Clădirea reprezintă un motiv de mândrie atât pentru conducere cât şi pentru administraţia locală deoarece în el se află tradiţiile, obiceiurile şi cele mai vechi lucruri strânse cu drag de la locuitori.

    Şi copii din Tătăruși au avut ieri un motiv de bucurie. A fost inaugurată noua grădiniţă. Clădirea are trei săli de clasa cu mobilier nou, table şi jucării, iar de pe pereţii nu lipsesc zânele din poveşti. De asemenea este dotată şi utilată la standarde europene cu baie, iar la intrare sunt indicatoare rutiere.

    Părinţii sunt încântaţi de această investiţie şi spun că şi-ar fi dorit să înveţe şi ei într-o astfel de clădire.

    Reamintim că tot ieri, la Căminul Cultural din Tătăruși a avut loc Festivalul “De la moşii noştrii noi am învăţat”, ediţia a XVII a. Dintre sutele de participanţi, elevii din localitate au reuşit să păstreze trofeul la ei acasă.

    Ce părere ai?

    Related Articles

    15 IANUARIE – ZIUA CULTURII NATIONALE

    Ziua Culturii Naţionale a fost marcată pentru prima dată la 15 ianuarie 2011, adică în urmă cu 10 ani. Data la care se sărbătoreşte...

    Preotul prins în prag de comă alcoolică la volan a fost scos din Biserică

    Preotul Pavel Pavel din Ruginoasa a fost prins băut la volan cu o alcolemie de  0.93 mg/l în aer expirat @ După  aceea, Mitropolia...

    Cum va funcționa sistemul de garanție în cazul sticlelor și dozelor de aluminiu cumpărate

    Barna Tanczos, ministrul Mediului, a explicat cum va funcționa sistemul de garanție – returnare a ambalajelor din plastic, sticlă și aluminiu care de obicei...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI