Dacă la Paşcani subiectul privind taxa de salubritate pentru persoanele juridice a fost tras pe dreapta, la Târgu Frumos şi Hârlău regulamentul a fost aprobat de consilierii locali iar primăriile se pregătesc deja de trecerea la noul sistem de plată.

Asta deoarece din aprilie operatorul judeţean de salubritate va începe activitatea de colectare şi transport a gunoiului menajer în toate localităţile care fac parte din Asociaţia Judeţeană ADIS iar autorităţile locale vor fi nevoite să achite facturile lunare de la bugetul local.

La Hârlău, de exemplu, atât cetatenii cât şi societăţile comerciale sunt anunţate că trebuie să depună la secretariatul unităţii declaraţiile de impunere până la sfarsitul lunii martie. Cetăţenii vor achita câte 9,07 lei de persoana pe lună în oraş şi 4,20 lei de persoana pe lună în satul Parcovaci iar persoanele juridice în funcţie de numărul de salariaţi profilul de activitate şi suprafetele de teren afectate activităţii. Mai exact taxa va fi calculată în functie de aceşti indicatori de către Serviciul de Finanţe Locale iar valorile vor fi transmise beneficiarilor.

Aceeaşi situaţie este şi la Târgu Frumos. Consiliul Local a aprobat regulamentul iar acum cetăţenii sunt informaţi cum anume va fi aplicată taxa. Conform anunţului declaraţiile de impunere pot fi depuse tot până la sfârşitul lunii martie iar în lipsa lor calculul va fi făcut din oficiu pentru două nu patru persoane cum este la Paşcani.

Taxa pentru persoanele fizice este de 9.07 lei iar pentru societăţi va fi calculată pe baza datelor declarate de firme. Plata se va face în 4 rate egale până la 3q martie, 30 iunie, 30 septembrie şi 31 decembrie 2019.
Menţionăm că la Paşcani Primăria nici măcar nu a început simulările. Asta deoarece din datele trimise de societatea de salubritate reiese că sunt multe societăţi comerciale care nu au plătit serviciul de salubritate ani de zile.

Reprezentanţii Primăriei spune că proiectul de regulament va fi supus aprobării în şedinţa de la sfârşitul lunii dar până atunci cifrele vor fi discutate în comisiile de specialitate.

 

Slider


loading...
previous arrow
next arrow
Slider