11.5 C
Paşcani
joi, martie 28, 2024

Kaufland invită micii producători agricoli să-şi vândă produsele prin intermediul magazinelor sale

Producătorii mici de legume şi fructe din judeţul Iaşi, aflaţi printre cei mai afectaţi de restricţiile impuse pentru limitarea răspândirii coronavirusului, îşi pot vinde produsele în hipermarketurile Kaufland. Pentru a fi alături de producătorii din toate judeţele ţării, retailerul îşi pune la dispoziţie în luna decembrie 2020 spaţiile din magazine pentru ca aceştia să îşi poată comercializa în continuare marfa, în condiţii sporite de siguranţă şi confort pentru clienţi.

Mai mult, pentru a-i susţine, Kaufland le va asigura plata rapidă, la 3 zile în loc de 7 zile, termenul de plată standard pentru producătorii mari de legume/fructe. Cei interesaţi se pot înscrie în program până pe data de 7 decembrie 2020, printr-un e-mail către companie, iar Kaufland îi va găzdui. Totuşi, producătorii trebuie să respecte câteva condiţii. Astfel, ei trebuie să aibă atestat de producători agricoli, să aibă PFA sau să fie întreprindere individuală sau familială şi să poată emite facturi la zi, cu plata la 3 zile.

De asemenea, producătorii trebuie să respecte legislaţia în domeniul siguranţei alimentare şi la livrarea produselor în depozitul Kaufland să poată pune la dispoziţie declaraţie de conformitate, aviz de livrare şi buletin de analize pentru articole bio, dar şi să aibă autorizaţie sanitar veterinară ANSVSA (Ord. 111/2008) şi certificare a depozitului (acolo unde este cazul).

„Compania înţelege nevoia de a susţine micii producători locali de legume şi fructe afectaţi de necesitatea de a oferi măsuri sporite de siguranţă, esenţiale în contextul actual, sau de temperaturile scăzute de afară, şi lansează astfel o invitaţie către aceştia de a utiliza suprafeţele de vânzare din cadrul tuturor celor 135 de magazine Kaufland din întreaga ţară. Din 8 decembrie şi pe tot parcusul lunii, Kaufland oferă micilor producători interesaţi suprafaţă de vânzare în magazine, pentru a fi alături de ei în eforturile de a depăşi mai uşor această perioadă”, se precizează într-un comunicat de presă al companiei.

Sursa Ziarul de Iasi

Alte articole