-4.1 C
Paşcani
luni, ianuarie 30, 2023

Justiţia a dat înapoi permisul de conducere şi jumătate de amendă unui şofer mort

Bărbatul a dat în judecată Poliţia pentru a scăpa de sancţiunea rutieră. A murit în timpul procesului însă litigiul a continuat, la final justiţia stabilind că şoferul îşi poate folosi în continuare permisul de conducere. Deşi la dosar a fost depus inclusiv certificatul de deces al petentului, judecătorii au decis că acesta este îndreptăţit să îşi primească, personal, jumătatea de amendă pe care o plătise deja.

Tribunalul Iaşi a pronunţat o sentinţă favorabilă unui om decedat într-un litigiu purtat de câteva luni cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi. Valerian Vasiliu a murit încă din toamna anului trecut însă, recent, judecătorii ieşeni au decis că acesta îşi poate folosi în continuare permisul de conducere suspendat de Poliţie. Judecătorii au mai stabilit că bărbatul este îndreptăţit să primească înapoi şi jumătatea de amendă pe care a plătit-o la scurt timp după ce a primit o sancţiune contravenţională. Procesul s-a judecat cu reclamantul mort, însă, la final, judecătorii au dat sentinţă definitivă prin care au decis: „Anulează procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PISX nr. 0068964 întocmit la data de 09.03.2017 de către intimat şi exonerează pe petent de sancţiunile aplicate. Dispune restituirea către petent a sumei de 653 lei achitată cu titlu de amendă aferentă procesului verbal”. Decizia e similară cu cea a primei instanţe, Judecătoria Paşcani, însă care fusese luată cu câteva zile înainte ca petentul să moară.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow