More

    Judeţul Iaşi va fi din nou sub cod galben de caniculă în weekend

    Array

    Douăsprezece judeţe din partea de vest şi cea de est a ţării vor fi sub cod galben de caniculă, sâmbătă şi duminică, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), precizând că valul de căldură va persista până la mijlocul săptămânii viitoare.

    Sâmbătă şi duminică, în Crişana, Banat, local în Oltenia, precum şi în centrul şi sudul Moldovei, temperaturile maxime vor atinge frecvent 35 – 36 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, potrivit ANM.

    Astfel, vor fi sub cod galben de caniculă judeţele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj, precum şi Iaşi, Vaslui şi Galaţi, în totalitate, şi parţial Bacău şi Vrancea.

    Disconfort termic ridicat şi temperaturi maxime în jurul valorii de 35 de grade vor fi pe arii restrânse şi în celelalte regiuni. Valul de căldură va persista până la mijlocul săptămânii viitoare, se mai arată în atenţionare.

    Mediafax

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Compania lui Elon Musk va realiza modulul lunar pe care NASA îl va folosi să repună un om pe Lună în 2024

    NASA a ales compania lui Elon Musk, SpaceX, pentru realizarea modulului lunar cu ajutorul căruia agenţia spaţială americană intenţionează să repună un om pe Lună în acest deceniu, începând cu anul 2024, în cadrul programului Artemis. //

    Ministrul Educației: După ce se va încheia pandemia vom continua cu predarea online unde e potrivit. Se va include în contractul școlar

    Ministrul Educației: După ce se va încheia pandemia vom continua cu predarea online unde e potrivit. Se va include în contractul școlar. //

    Evenimentele culturale cu public ar putea începe de la 1 iunie

    Evenimentele culturale cu public ar putea începe de la 1 iunie. //

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI

    Nu esti conectat la internet