22.7 C
Paşcani
miercuri, aprilie 24, 2024

Jucării retrase de pe piaţă pentru încălcarea cerinţelor de siguranţă. Şeful ANPC: Trebuie să fim atenţi la ce fel de alegeri facem

Jucării în valoare de aproape două milioane de lei au fost retrase de la vânzare de comisarii Autorătăţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, termporar sau definitiv, în urma unui control, la nivel naţional, la operatorii economici, inclusiv la cei care vând online.

Comisarii Autorităţii Nationale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au mers în control, la sfârşitul anului trecut, la câteva sute de operatori economici care activează pe piaţa jucăriilor, inclusiv la cei care fac comerţ online, pentru a verifica respectarea prevederilor legale privind siguranţa jucăriilor.

Comisarii au dispus 301 de măsuri de oprire temporară de la comercializare pentru jucării în valoare de aproape 1,2 milioane de lei, pentru că operatorii nu au respectat cerinţele de marcare/etichetare şi informare a consumatorilor.

În ceea ce priveşte comerţul online, ANC a dispus 16 măsuri de remediere, respectiv de corectare sau completare a informaţiilor conţinute de site-urile de publicitate la care s-au depistat abateri.

Mai grav, ANPC a decis retragerea definitivă de la vânzare în 163 de cazuri, pentru că jucăriile nu respectau cerinţele esenţiale de siguranţă. Valoarea totală a acestor obiecte retrase depăşeşte 302.000 de lei.

Citeste continuarea pe gandul.info

Alte articole