14.1 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

Joia Mare, tradiţii şi obiceiuri. Ce s-a întâmplat în această zi în istoria creştinătăţii

Joia Mare, care se mai numește Joia Neagră sau Joia Patimilor, este sărbătorită de creştinii ortodocşi pe 29 aprilie.

Joia Mare este o zi importantă, când are loc Denia Mare. Potrivit credinţei creştin-ortodoxe, în această zi Mântuitorul le-a spălat picioarele ucenicilor, fiind îndemnaţi la smerenie. Tot în Joia Mare se vopsesc ouăle în roşu, urmând ca în Sâmbăta Mare să se coacă pasca şi cozonacul.

În săptămâna Patimilor, credincioșii rememorează pas cu pas calea urmată de Iisus Hristos pentru mântuirea omului și învingerea morții, cale care culminează cu evenimentul crucial al creștinismului: Învierea. Joia Mare este cunoscută și ca Joia celor 12 Denii. Cele 12 lumânări aprinse la citirea Deniilor vor fi aprinse pe parcursul întregului an, ele având puteri deosebite, spune tradiția.

Denia pentru Joia Mare este închinată amintirii a patru evenimente deosebite in viața lui Iisus: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă pentru smerenie, cina cea de taină, rugăciunea din Grădina Ghetsimani și începutul patimilor.

Spălarea picioarelor ucenicilor. Biblic, evenimentul este mărturisit e Sfântul Ioan Evanghelistul și în înfățișează pe Iisus Hristos spălând picioarele ucenicilor. Spălarea are caracter purificator – Iisus i-a curățat pe ucenici de păcate. Tot prin acest gest este arătată smerenia. În zilele noastre acest gest este un privilegiu de a te dărui altora prin jertfă. Ritualul a precedat Cinei cea de taină.

Cina cea de taină. Biblic, acest eveniment este momentul când Iisus prin folosirea vinului şi a pâinii le arată ucenicilor cum urmează să fie jertfit. „Cina Domnului a fost instituită de Iisus Hristos în noaptea în care a fost vândut”, spune apostolul Pavel făcând referire la momentul în care Iuda îl va trăda pe Mântuitor.

Săptămâna Mare în care gospodinele vopsesc ouăle în roşu, urmând ca în Sâmbata Mare să coacă pasca şi cozonacul ce vor fi aduse la biserica în noaptea de Înviere pentru a fi sfinţite.

Două alimente sunt total interzise de tradiţie în aceste zile, inclusiv în Joia Mare, chiar şi pentru cei care nu ţin postul efectiv: oţetul şi urzicile. Se spune că, atunci când era răstignit pe cruce, Iisus a fost bătut cu urzici, înţepându-i rănile, şi stropit cu oţet, pentru a-i provoca şi mai multe usturimi. Mai mult, legenda spune că, atunci când a cerut câteva picături de apă, Mântuitorului i s-a oferit tot oţet: de aici şi obiceiul popular, care exclude cele două alimente de pe lista mâncărurilor recomandate în ultima săptămână de post.

În Joia Mare femeile nu au voie să spele haine, nici cu mâna si nici cu maşina de spălat. Ultima zi în care puteau face asta era Miercurea Mare, potrivit obiceiurilor stramoşeşti.

Sursa Observator

Alte articole