11.3 C
Paşcani
marți, aprilie 23, 2024

Jale la simulările de “bac” şi “evaluare”: un elev din doi ar pica examenul

Mai puţin de jumătate dintre elevii de clasa a VIII-a şi din clasa a XII-a din judeţul Iaşi care au susţinut la finalul lunii ianuarie simularea Evaluării naţionale şi a Bacalaureatului au obţinut medii peste 5. În mod evident, elevii din mediul rural s-au descurcat mult mai rău decât colegii lor de la şcolile din oraşele din judeţ. În ceea ce priveşte materiile, Matematica a fost cea care a pus cel mai mult elevii în dificultate: la Evaluarea naţională, în mediul rural, doar 23,8%, adică mai puţin de un sfert, au reuşit să ia note peste 5. Tot în mediul rural, mai puţin de jumătate dintre elevii de clasa a VIII-a au obţinut peste nota 5 la limba română, doar 49,52 având note de promovare.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi a publicat un raport amplu cu privire la rezultatele obţinute de către elevii din anii terminali din ciclul gimnazial şi liceal la simulările Evaluării naţionale şi de Bacalaureat, sesiune specială organizată la nivelul judeţului. Sesiunea este diferită de cea organizată de Ministerul Educaţiei, aceasta din urmă urmând să aibă loc în martie.

„Atât pentru simularea examenului de Evaluare Naţională, cât şi pentru Bacalaureat, subiecte au fost elaborate la nivelul ISJ, de comisii constituite în cadrul fiecărei discipline şi coordonate de inspectorii de specialitate. Acestea respectă programele de examen, structura şi matricea de specificaţii stabilite de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, având, în general, un nivel mediu de complexitate şi de dificultate”, explică reprezentanţii ISJ Iaşi în raportul cu privire la rezultatele simulărilor.

ISJ: Este nevoie de intervenţie

Potrivit raportului ISJ Iaşi, la cele două probe scrise ale simulării Evaluării Naţionale au fost prezenţi aproximativ 92% dintre elevii de clasa a VIII-a. Mai exact, din cei 7.975 de elevi înscrişi, au fost prezenţi 7.381 (92.55%) la proba de limba şi literatura română, iar la matematică au fost prezenţi 7.354 de elevi (92.21%). Au existat mici diferenţe în ceea ce priveşte prezenţa în funcţie de reşedinţă, prezenţa fiind ceva mai bună în şcolile din mediul urban. Prezenţa a fost una foarte bună, având în vedere şi situaţia epidemiologică din prezent.

Procentele au început însă să tragă semnale de alarmă în ceea ce priveşte numărul elevilor care au reuşit să obţină note egale sau mai mari de 5. Practic, doar aproape 65% din numărul total de elevi a obţinut peste 5 la limba română, iar la matematică au luat note mai mici de 5 un procent de peste 57% dintre elevi. Numeric, vorbim de aproape 2.600 de elevi care au note sub 5 la limba română şi de 4.215 elevi care au scris de mai puţin de 5 la matematică, la nivel judeţean. ISJ, în raportul realizat, subliniază că este nevoie de intervenţie pedagogică la ambele materii pentru ca elevii să poată obţine la finalul anului şcolar note mulţumitoare la testarea naţională.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

Alte articole